Sari la conținut

Anchetă. Transfuziile la Spitalul „Filantropia" din Craiova, oprite

O anchetă a fost deschisă la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, după ce doi pacienți au murit și alți patru au ajuns la terapie intensivă, după ce li s-au făcut transfuzii de sânge. Chiar conducerea spitalului a sesizat Poliția. 

sange transfuzie

ACTUALIZARE 14.38: Transfuziile de sânge la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova au fost sistate în cazul pacienţilor cu boli cronice, iar medicii solicită sânge pentru astfel de proceduri doar pentru urgenţe, relatează News.ro.

40 de pacienţi cu boli cronice internaţi în unitatea medicală nu vor mai primi deocamdată transfuzii, urmând să se facă solicitări la Centrul Regional de Transfuzii Sangvine Craiova doar pentru urgenţe.

„S-au sistat transfuziile de sânge pentru cazurile grave, se cere sânge doar pentru urgenţele majore. Este vorba despre pacienţi cronici, care primesc aceste transfuzii de sânge de ani de zile, care sunt echilibraţi, dar care le asigură în continuare o viaţă în parametri. Nu se întâmplă absolut nimic dacă nu primesc transfuzia astăzi, săptămâna viitoare sau peste o lună. Ceea ce reprezintă urgenţă onorăm în continuare toate comenzile”, a declarat Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia” Craiova.


 

Sâmbătă, 25 februarie, colegii de la Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Fialntropia din Craiova cu privire la faptul că, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă doi pacienţi au decedat în condiţii suspecte. Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală şi se efectuează, conform procedurii, investigaţii. Mai multe persoane, angajaţi ai unităţii medicale, urmează a fi audiate”, a precizat purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj.

Ministrul Sănătății a declarat că a fost anunțat sâmbătă de situația de la Spital și o echipă a Ministerului a fost trimisă acolo pentru a întocmi un raport. Florin Bodog spune că starea celor patru pacienți internați s-a ameliorat, iar o anchetă este în desfășurare. 

„Am fost anunţat sâmbătă dimineaţa, atât de către doamna director de la Sănătate Publică, cât şi de sefa inspecţiei şi o echipă a noastră a fost acolo şi sâmbătă şi duminică. Există un raport preliminar, e o anchetă în curs. Doi pacienţi au murit, iar alţi patru au fost internaţi pe secţia de Terapie Intensivă, însă starea lor s-a ameliorat. Acest raport preliminar a urmărit ce anume s-a întâmplat fără să stabilească nicio culpă. Este şi o anchetă a Poliţiei în curs”, a spus ministrul.

 

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale