Apelul autorităţilor către persoanele care au mers cu microbuzul cu bărbatul din Galaţi depistat cu coronavirus a rămas fără răspuns

Data actualizării: Data publicării:
masca antigripal
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Apelul autorităților, către persoanele care au călătorit în același microbuz cu un bărbat din Galați, depistat pozitiv acum două zile, a fost inutil. Nimeni nu a răspuns, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU spune că pasagerii sunt identificați pe baza imaginilor înregistrate în vehiculul care a circulat pe 29 februarie între Aeroportul Otopeni și Galați.

Raed Arafat: „Sunt în legătură în permanţă cu prefectul de la Galaţi în privinta lui şi a traseului. Ştim pe unde a trecut şi o parte din persoane au fost identificate deja, persoane care erau în microbuz. Se continuă să identificăm restul persoanelor. Au existat imagini din interiorul microbuzului. S-a emis ieri comunicat prin care am rugat prin mass-media ca persoanele care au călătorit să se anunţe. Nu a sunat nimeni, dar poliţia a identificat o parte”.

Bărbatul de 72 de ani din Galați este cel de-al 13-lea caz confirmat de infectare cu coronavirus pe teritoriul României. Autoritățile au adresat, sâmbătă seara târziu, un apel public pentru a fi identificate cât mai rapid toate persoanele cu care bărbatul a intrat în contact după aterizarea sa pe aeroportul Otopeni, în data de 29 februarie.

Este vorba despre un microbuz cu plecare din București, Gara de Nord, în data de 29 februarie, ora 12:15, cu puncte de îmbarcare pe str. Baldovin Pârcălabul și IDM Basarab.

Persoanele care au călătorit cu acest microbuz au fost rugate să se izoleze la domiciliu și să contacteze în cel mai scurt timp autoritățile, la numărul 0744.630.508 (DSP Galați).

Microbuzul folosit este marca IVECO, de culoare albă, are numărul de înmatriculare B 83 ZAD și a circulat pe ruta București – Urziceni – Buzău – Brăila – Galați.

Această cursă a fost folosită de „aproximativ” 17 pasageri, a precizat Grupul de comunicare strategică.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri