Asociația „Dăruiește Viață” se implică în lupta împotriva coronavirusului. A făcut rost de 10 aparate de ventilație mecanică

Data publicării:
daruieste viata oana gheorghiu
Oana Gheorghiu, cofondator Asociația „Dăruiește Viață” Foto: captură TV

Zece aparate noi de ventilație mecanică ar putea să ajungă în România peste aproape două săptămâni. Dispozitivele vor fi cumpărate din Brazilia de asociația „Dăruiește Viață”, cea care se ocupă de construirea primului spital de pediatrie oncologică făcut exclusiv din donații. Banii pentru aparatele de ventilație mecanică provin din cele mai recente donații pe care le-a primit asociația, care a decis să-i redirecționeze către spitale, pentru lupta cu noul coronavirus.

Donația vine în contextul în care medicii din România dispun în acest moment de 900 de astfel de aparate - considerate insuficiente în cazul unei crize majore. Aparatele sunt vitale pentru cazurile grave de COVID-19, care afectează puternic plămânii.

Oana Gheorghiu, cofondator al asociației „Dăruiește Viață”, a explicat pentru Digi24 cum a reușit să facă rost de 10 astfel de aparate, în condițiile în care multe țări au interzis exporturile, din cauza pandemiei de COVID-19.

Oana Gheorghiu: „Mi-a venit ideea vorbind cu medicii din spitale, care ne-au spus: O să ne trebuiască foarte multe echipamente de protecție. La un pacient grav, va trebui să ne schimbăm chiar și de 9 ori pe zi, ca să nu infectăm pe alții, să nu se infecteze pe ei și să ducă la familiile lor.

Aparatele de ventilație mecanică - România are în jur de 900. Gândiți-vă că în Italia sau în Germania, dacă nu mă înșel, sunt undeva de ordinul zecilor de mii.

Din nefericire, aparate de ventilație mecanică în România disponibile în piață nu sunt foarte multe, noi am găsit trei deocamdată. Țările și-au blocat exporturile. Avem o speranță din Brazilia. Vom aduce 10 aparate din Brazilia, ne-au dat un termen de livrare de 10 zile, ceea ce este excepțional. Vedem cum sunt și dacă sunt bune, vom mai lua probabil și în măsura în care vor mai veni donații. Se vor duce în spitalele de boli infecțioase, pentru că ele sunt în prima linie, și în spitalele de urgență.

Avem deja o companie care ne-a anunțat de o donație de 100.000 de euro, o companie ne-a virat deja vreo 15.000 de euro.

Suntem la 30 de ani de la Revoluție și cred că e pentru prima oară când politicienii români nu se mai pot uita spre ce avioane să ia să plece, dacă se îmbolnăvesc, și poate că e pentru prima oară când se vor lovi de sistemul de sănătate.

Cred că e foarte important să ne mobilizăm să stăm în casă și astfel ajutăm sistemul. Sistemul nu poate să facă față la foarte mulți oameni bolnavi deodată. Și e foarte important să nu fie foarte mulți oameni bolnavi grav în același timp. Așa putem ajuta sistemul. Și trebuie să-i ajutăm pe medici, pentru că ei sunt în prima linie.

Trebuie să spun că spitalul merge înainte, nu sunt afectate donațiile pentru spital, chiar se lucrează. E foarte posibil să fim nevoiți să închidem șantierul de săptămâna viitoare, pentru că nu vrem să punem în pericol viața nimănui.

Noi ne simțim puternici, pe planetă, așa, și avem senzația că ținem totul sub control, dar iată că natura ne așază un pic la locul nostru într-un mod cu totul și cu totul neașteptat”.

Editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei