Exclusiv Avertisment: Dispozitive medicale chinezești, cu care sunt dotate și spitalele din România, pot pune pacienții în pericol

Data actualizării: Data publicării:
monitor spital
Foto: Digi24

Pacienții români pot fi puși în pericol de aparatele chinezești din spitale, care pot fi controlate de la distanță. Este o alertă fără precedent venită din Statele Unite, dar care e valabilă și la noi în țară. Dacă sunt conectate la internet, acestea ar putea fi controlate de la distanță și ar putea afișa informații greșite despre starea pacienților. Șeful Agenției Naționale a Medicamentului, Răzvan Mihai Prisadă, a spus la Digi24 că astfel de monitoare există și în spitalele de la noi din țară, dar ele nu sunt conectate la internet, în general, și nu au existat până acum probleme cu funcționarea lor.

Între dispozitivele cu probleme se află și un aparat care monitorizează funcțiile vitale ale pacienților, CONTEC CMS 8000. Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) şi Agenţia pentru Securitatea Cibernetică şi Infrastructură au avertizat că acest monitor prezintă o vulnerabilitate uşor de exploatat care ar putea permite modificarea configuraţiilor sale de la distanță.

Astfel, pot fi afișate informații greșite despre starea pacienților, iar medicii pot ajunge în situația de a administra tratamente nepotrivite.

În acest context, Asociaţia Spitalelor Americane a avertizat că vulnerabilitatea trebuie abordată urgent pentru a preveni posibile incidente de securitate. Autoritățile de peste ocean recomandă spitalelor să utilizeze dispozitivele doar în mod local, fără acces la internet sau, dacă este posibil, să oprească utilizarea lor până la găsirea unei alternative.

Autoritățile americane au lansat public un avertisment pe 30 ianuarie și am primit o informare și din partea colegilor de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică”, a spus la Digi24 Răzvan Mihai Prisadă, directorul Agenției Naționale a Medicamentului și dispozitivelor medicale.

Aceste două dispozitive medicale de tip monitorizare pacienți larg utilizate sunt produse de o de un producător din din China, dar ele sunt prezente în piața americană și în piața europeană, inclusiv în România. Absolut în mod legal, sunt dispozitive de clase superioare. Vorbim despre acele monitoare pe care le vedem lângă patul bolnavului, care monitorizează de la bătăile inimii, tensiune arterială, temperatura și alte funcții vitale”, a explicat el.

În România există 150 de astfel de monitoare și deocamdată nu au existat icidente legate de folosirea lor.

De cele mai multe ori, aceste dispozitive nu sunt conectate la internet, a spus Prisadă.

Nu există niciun semn este afectată în vreun fel performanța dispozitivului, în sensul de acuratețe a datelor pe care le înregistrează. Dar riscurile de securitate cibernetică, atâta timp cât ele sunt conectate la internet, acestea există și din punctul nostru de vedere este un risc pe care trebuie să-l discutăm. Aceasta este recomandarea principală, de a nu conecta dispozitivul la internet și, în al doilea rând, le amintim utilizatorilor de a ne semnala orice incident legat de funcționare a acestor dispozitive”, a mai spus oficialul.

Într-un răspuns pentru Digi24, Agenția Națională a Medicamentului a precizat: „Dispozitivul medical la care faceți referire există în dotarea cu echipamente medicale a spitalelor publice și private, inclusiv ambulanțe, din România”.

În anul 2024 ANMDMR a efectuat 12 verificări periodice pentru acest tip de dispozitiv medical.

Aceste dispozitive medicale sunt pe deplin funcționale și asigură parametrii de performanță în absența unei conexiuni la internet.Inspectorii ANMDMR nu au atribuții legale în a verifica dacă aceste monitoare funcții vitale pentru pacient tip CMS8000 sunt conectate la internet”, se mai arată în răspuns.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...