Barocamera de la Floreasca, încă nefuncţională. Ministru: "De 3 luni încercăm să vedem dacă poate sau nu să funcţioneze”

Data actualizării: Data publicării:
barocamera
După 8 ani de la prima inaugurare, barocamera de la Spitalul de urgenţă Floreasca nu funcţionează nici acum şi nu se ştie dacă va putea trata vreodată mari arşi.

După 8 ani de la prima inaugurare, barocamera de la Spitalul de urgenţă Floreasca nu funcţionează nici acum şi nu se ştie dacă va putea trata vreodată mari arşi. Aici, există, teoretic, aparatură care să vindece mai repede rănile pacienţilor arşi, dar numai pe hârtie. Corupţia a câştigat în faţa vieţii unor oameni, iar din barocamera care ar fi trebuit să vindece răni a rămas doar un dosar penal.

Construcţia barocamerei - care ar fi trebuit să fie salvarea pacienţilor cu arsuri grave - a început în urmă cu 18 ani. Fostul şef al Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca susţinea că e unică în ţară şi va face minuni.

Ioan Lascăr, fostul şef al Clinicii de Chirurgie Plastică: „Avem echipament, dar nu avem personal. Au venit, au văzut cât de grea e munca şi au plecat”.

Nicolae Bănicioiu - ministrul Sănătăţii care anunţa imediat după Colectiv că România n-are nevoie de ajutor medical din străinătate - lăuda proiectul.

Nicolae Bănicioiu: „De vreo 15 ani se luptă dl profesor pentru a face acest centru, pentru a obţine toate autorizările şi mai ales ordinul de funcţionare”

Adevărul a ieşit la iveală după tragedia din 30 octombrie 2015. Nici măcar unul dintre răniţii din Colectiv nu a fost tratat în faimoasa barocameră. Ar fi fost imposibil.

Vlad Voiculescu - fost ministru al Sănătăţii: „Barocamera nu poate fi folosită pentru tratamentul marilor arşi. Nu cred că a fost niciodată scopul. Barocamera poate fi folosită, înţeleg, mi se spune că poate fi folosită pentru tratamente antiaging sau alte lucruri.”

Ceea ce a fost deconspirat ca o investiţie inutilă a devenit rapid o anchetă penală, ce viza un prejudiciu uriaş. Camera hiperbară a costat 3,5 milioane de euro, iar construcţia clădirii 9 milioane de euro.

Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA: „Caietul de sarcini a fost întocmit de o aşa manieră, încât la licitaţie a participat o singura firmă”.

Problema barocamerei de la Floreasca nu s-a lămurit nici în zilele noastre.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: „E o problemă cu barocamera. E o problemă încurcată. Noi, de 3 luni încercăm să vedem daca poate sau nu să funcţioneze”.

În actualele condiţii, nu sunt nişte măsuri pe care le vom lua vizavi de barocameră.

Construcţia barocamerei de la Spitalul Floreasca a fost făcută cu bani de la Ministerul Sănătăţii, Primăria Sectorului 1 şi Banca Mondială.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri