Bolile la care sunt predispuși copiii născuți prin cezariană

Data actualizării: Data publicării:
mama bebelus copil
FOTO: Shutterstock

Mai mult de jumătate dintre copiii din România nu se nasc pe cale naturală. Asta în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca numărul naşterilor prin cezariană să fie de cel mult 15% şi doar ca necesitate medicală.

mama bebelus copil
FOTO: Shutterstock

Nașterea naturală are o mulțime de beneficii. În cazul mamei scade riscul de cancer mamar, dar și de depresie postpartum. Copilul se adaptează mai repede la mediul exterior, riscul de a face astm scade, la fel și cel de a avea probleme cu alăptarea. Sunt și cazuri în care cezariană poate salva viaţa mamei sau a copilului, nu există niciun dubiu. Însă de aici până la a ajunge că majoritatea femeilor să nască astfel - e cale lungă.

De ce nasc femeile din România într-un număr covărșitor prin cezariană? Din cauza fricii. Poveştile despre condițiile din spitale s-au transmis de la o generaţie la altă, iar nașterea naturală a devenit act medical. În plus, şi pentru medici este mai convenabilă o operaţie care durează, în medie, o jumătate de ora decât un travaliu care poate dura în medie 12 ore.

Răspunzând unei dorinţe a unor femei să nască prin cezariană, doctorul a constatat că e mai simplu pentru el. Nu e un lucru firesc. Naşterea are legile ei. O femeie are dreptul să nască natural, Dumnezeu a construit acest organism ca să ştie singur cum să nască”, spune Aurel Ionel, medic primar obstetrică-ginecologie.

Doctorii din ziua de azi nu au nicio vină că noi cerem cezariene pe bandă rulantă. Uităm că noi nu avem nevoie de un ajutor din afară că să naştem”, afirmă Ditta Depner, educator prenatal.

Cât de sigură este însă cezariană pentru bebeluş? Copiii născuţi astfel au nevoie de mai mult timp pentru adaptarea la mediul exterior. Mai mult, unele studii susțin că în viitor copilul poate avea probleme de sănatate, cum ar fi afecțiuni ale aparatului respirator, alergii sau infecţii. Asta pentru că bebeluşul nu beneficiază de imunitate de la mamă, aşa cum se întâmplă la o naştere naturală.

Există şi situaţii în care operaţia de cezariană este chiar indicată, pentru că poate salva viaţa mamei sau a bebelușului. „Mama nu respiră cum trebuie, copilul nu se oxigenează și când ea intră în perioada travaliului activ lucrul acesta poate să îl afecteze”, spune Vania Limban, moașă.

De asemenea, cezariană este indicată dacă mama suferă de hipertensiune arterială sau diabet gestaţional. Bazinul îngust al femeii, miopia sau cordonul ombilical în jurul gâtului nu sunt motive pentru că o femeie să refuze nașterea naturală.

Duminică, de la ora 10.30, la emisiunea „Tinerete făra bătrânețe”, Izabela Pănescu va prezenta o analiză a meniurilor copiilor din grădiniţe în cadrul proiectului nostru „Alimentația copiilor sub lupă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să mergi zilnic cu mașina la serviciu în București. Calcul pentru 10, 20 și 30 km pe zi
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”