Cardurile de sănătate sunt din nou blocate

Data actualizării: Data publicării:
carduri de sanatate

Medicii de familie reclamă că sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări este blocat. Şi este, deja, a doua zi în care sunt probleme şi în care nu pot fi folosite cardurile de sănătate.

Potrivit preşedintelui Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Rodica Tănăsescu, sistemul informatic nu a funcționat nici luni dimineață.

„Sistemul informatic este o problemă pentru toți furnizorii din sistem, adică și pentru spitale, și pentru laboratoare, și pentru farmacii, și pentru ambulatorul de specialitate. Absolut tot sistemul medical este afectat când platforma informatică a Casei Naționale nu funcționează.

Același lucru s-a întâmplat și ieri dimineață, abia după-amiază am putut valida niște servicii, și la fel și vineri. O parte dintre serviciile care apăreau semnate cu cardul ieri, azi nu le-am putut urca în sistem și apar nevalidate cu cardul. Deci avem șanse ca peste 3 ani să vină Curtea de Conturi să ne impută nu numai consultația, ci și valoarea rețetei,” a declarat pentru Digi24 Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

"Consultațiile se acordă, dar nu poți să le dai pacienților rețete în siguranță. Oferim consultația normală, pentru că e dreptul omului, rețeta și trimiterea sunt obligațiile Casei de Asigurări," a adăugat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri