Cât de sigure sunt informațiile medicale online

Data publicării:
sanatatea online

Un fenomen primejdios, care ia amploare, e „tratamentul online” - românii cred mai degrabă, în ce spune internetul, decât în ceea ce le prescrie medicul, relatează Digi24.

Românii cred în minuni mai mult ca orice. Fie că este vorba despre diete de slăbit, boli grave sau simple răceli, toată lumea vrea rezultate rapide şi miraculoase la un click distanţă.

„Cum să-ţi crească părul, cum să-ţi măreşti părţi ale corpului, cum să micşorezi pe altele? Intrăm deja într-un domeniu al psihologiei manipulative care încearcă să profite de setea oamenilor, de dorinţa oamenilor, de disperarea oamenilor într-un anumit moment”, spune Ion Daniel, medic primar chirurg, şeful Clinicii Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Se întâmplă să vină pacientul şi să îşi propună un tratament: domnule doctor, cred că eu ar trebui să primesc medicamentul x, trei buline pe zi şi să mă fac bine”, afirmă Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.

Pentru Anda Gruia, accesul la informaţia din online a fost o sabie cu două tăişuri. Iniţial, a ajutat-o. Pentru că se simţea mereu obosită, a dat o căutare pe internet. Aşa a ajuns să meargă la medic şi a descoperit că avea hepatita C. Când a aflat însă care este tratamentul, a dat din nou search pe google. Reacţiile adverse au speriat-o.

„Am refuzat terapia cu interferon o bună perioadă de timp şi am încercat orice altă alternativă, cu bioenergie, cu diverse tratamente de detoxifiere, naturiste, în disperare, câţiva ani de zile -7 ani”, spune Anda Gruia.

O decizie care i-a pus viaţa în pericol. Şi nu este singura. O mulţime de oameni ajung la medic prea târziu, abia dupa ce încearcă tot felul de tratamente ori suplimente.

În online, din păcate e informaţie neverificată. Nu verifică nimeni dacă ce e publicat este şi real. Poate fi o capcană şi nu cred că trebuie să ne raportam exclusiv la online. E un cerc pe care trebuie să îl rupem şi să verificăm informaţia şi acolo în mai multe surse, dar şi în mediul nostru de zi cu zi, cum ziceam să punem mâna pe telefon, să sunăm un medic, să facem o programare, chiar şi ceea ce citim e bine să confruntăm cu medicul respectiv”, spune Florina Badea, health blogger şi consultant în comunicare.

Florina Badea este blogger de aproape 2 ani. Scrie despre un stil de viaţă sănătos şi astfel îşi inspiră cititorii să facă schimbări, pentru a preveni bolile. Ştie, însă, cât de important este să scrie cu responsabilitate.

„Eu povestesc despre experienţa mea, însă la final menţionez întotdeauna şi am chiar un disclaimer pe blog în care spun că aceasta este experienţa mea, nu sunt recomandări, doar povestesc, îndrum oamenii să îşi caute surse de informare şi să vorbească cu medicii lor”, adaugă Florina Badea, health blogger şi consultant în comunicare.

„Evident că întotdeauna adevărul tău se bazează pe experienţele tale, adevărul meu se bazează pe experienţele mele şi aici intră în funcţiune responsabilitatea cititorului, că nu e numai a mea, ca publisher sau lider de opinie, este şi responsabilitatea omului care citeşte. Nu te arunci în cap pentru orice opinie doar pentru că a scris-o nu ştiu cine”, spune Alexandru Negrea, consultant în social media.

Educaţie. De asta avem nevoie pentru a folosi cu discernământ şi responsabilitate informaţiile de pe internet, fie că le citim pe forumuri, bloguri ori site-uri medicale de specialitate.

De 5 ani, emisiunea „Tinereţe fără bătrâneţe” pariază pe prevenţie şi educaţie medicală. În fiecare duminică, de la ora 10.30, aflăm ce contează cu adevărat, pentru a ne păstra sănătatea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri