Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise și în prima și a doua zi de Paşte. Ministru: Dacă avem programare, să o respectăm

Data publicării:
medici, asistente si pacienti intr-un centru de vaccinare
Centru de vaccinare anti-COVID. Foto: Profimedia Images

Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise atât în prima, cât şi în cea de-a doua zi de Paşte, a declarat, luni, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

"Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşte, cât şi în a doua zi de Paşte", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a subliniat importanţa respectării regulilor de protecţie sanitară impuse pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

"Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (...) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!", a transmis ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani