Comisia de concurs a respins dosarul medicului care aplicase pentru postul de brancardier

Data actualizării: Data publicării:
medic arad foto special arad
Foto: Special Arad

Comisia de concurs a respins dosarul depus de medicul de familie Adrian Dărăbanţiu pentru ocuparea unuia dintre cele opt posturi de brancardier scoase la concurs de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, deoarece nu a prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui psihiatru.

medic arad foto special arad
Foto: Special Arad

Mă aşteptam la respingerea candidaturii mele de către comisia de concurs din raţiuni de supracalificare, însă nu mă aşteptam să-mi fie respinsă pentru că nu am prezentat adeverinţă medicală cu avizul unui medic psihiatru, ci doar un certificat medical în copie, mai ales că «formularul A5» pe care l-am depus este superior adeverinţei medicale vizată de psihiatru. Mai mult, eu am prezentat formularul în original, însă cei care mi-au preluat dosarul au spus că ei nu reţin documentele originale şi au făcut o copie pe care au pus-o la dosar, returnându-mi originalul”, a declarat pentru Agerpres Adrian Dărăbanţiu, precizând că va contesta rezultatul probei de selecţie a dosarelor.

Termenul limită pentru depunerea contestaţiilor este joi, 26 iulie, ora 13:00, rezultatul soluţionării contestaţiilor urmând să fie făcut public în cursul zilei de vineri.

Pentru ocuparea celor opt posturi de brancardier s-au înscris 32 de candidaţi. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 7 august, susţinerea interviului - pe 13 august, rezultatele finale ale concursului urmând să fie anunţate în data de 17 august.

Prin gestul meu am dorit să atrag atenţia că salariul unui brancardier este comparabil cu venitul unui medic de familie cu număr mediu de pacienţi înscrişi. (...) Dacă, la ora actuală, medicii şi cadrele medicale din spitale sunt plătiţi cu o sumă aproape corectă, cei care nu lucrează direct în spitale sunt lăsaţi în continuare de izbelişte. Spre exemplu, veniturile unui cabinet de medicină de familie se cifrează undeva în jur de 10.000-12.000 de lei lunar, din care jumătate se virează la stat. Şi, după ce achită celelalte cheltuieli, medicul de familie rămâne cu un venit lunar net de circa 2.000 de lei. Asta în condiţiile în care asistentele de la cabinetele de medicină de familie sunt plătite, în general, cu salariul minim pe economie”, a declarat luni, pentru Agerpres, dr. Adrian Dărăbanţiu, după ce şi-a depus dosarul.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri