Copilul de 4 ani care a intrat în comă după o anestezie făcută la stomatolog este în moarte cerebrală

Data actualizării: Data publicării:
stomatolog dentist - GettyImages - 13 oct 15
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Copilul de 4 ani, din Argeș, care a intrat în comă în urma unei anestezii făcută la o clinică stmatologică din Piteşti nu mai are activitate cerebrală şi respiră doar susţinut de aparate, potrivit reprezentanților Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

S-a efectuat, în prezenţa părinţilor, electroencefalograma, care a arătat lipsa activităţii cerebrale”, potrivit unui comunicat al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Miercuri dimineață, starea copilului era foarte gravă, după ce s-a înrăutățit peste noapte. Medicii spun că starea copilului este extrem de gravă, are insuficiență multiplă de organe și depun eforturi mari pentru a-l menține în viață.

Copilul a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce în urmă cu două zile a mers la dentist și i s-a făcut anestezie generală.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

Referitor la acest caz, ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, marți, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă, întrucât această intervenție se poate face doar în unitățile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.

Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache, potrivit Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„Portavionul de uscat” al Chinei sau tehnologia care încarcă dronele în zbor, direct de la sol
Newsweek
Expert: Pensionarii vor pierde sute de lei la pensie. Vești proaste și la Pilonul 2. „Totul este pe roșu”
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment