Video Criză de ser fiziologic într-un spital județean din România. Pacienții sunt trimiși să-l cumpere din farmacii: „Foarte rău”

Data publicării:
medici in sala de operatie
Sală de operație. Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Este criză de ser fiziologic la Spitalul Județean Brașov. Operațiile care nu sunt urgente au fost amânate, iar rudele pacienților sunt trimise să cumpere ser de la farmacii. Dar nici acolo nu găsesc, pentru că sunt probleme generale de aprovizionare.

Lipsa serului fiziologic pune pe pauză operațiile la Spitalul Județean din Brașov, iar cel care încă mai există în stocurile spitalului este folosit doar pentru urgențe. Deși au fost demarate două proceduri de achiziții, nu s-au înscris ofertanți. Spitalul urmează să înceapă procedurile pentru o nouă achiziție publică.

Emil Mailat, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Brașov: Problema în aprovizionarea cu serul fiziologic a început undeva de prin noiembrie anul trecut, octombrie, când, deși aveam contract cu furnizorul, ne trimitea tot mai puțin din cantități.

Spitalul din Brașov a găsit o modalitate prin care pacienții își pot achiziționa serul fiziologic din farmacii, ulterior costul fiind decontat de către unitatea medicală.

Farmacistă filmată cu camera ascunsă: Noi nu mai avem ser fiziologic de destul de mult timp. Și dacă nu găsim în depozit... Știu că mai sunt anumite farmacii care nu prea au stocuri, pentru că sunt destul de limitate, din ce am înțeles. Personal, nu am mai avut.

Și cetățenii sunt îngrijorați, deoarece lipsa acestui ser îi afectează direct.

Localnică: Foarte rău, pentru că și fratele meu chiar acum am venit la pansat, deci nu a fost operat, deși a fost adus de Urgență, dar a fost ținut încă două zile.

Localnic: E foarte rău și știm că nu numai la Brașov sunt aceste probleme și sănătatea este la pământ, din păcate.

Și Spitalul Județean din Sibiu s-a confruntat cu o criză de ser fiziologic, din cauza unor transporturi care au întârziat de la furnizor.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce foloseşte carnetul de muncă în 2026: Mulţi români nu l-au ridicat nici acum de la ITM-uri
Digi FM
Dan Negru reacționează dur la scumpirea benzinei: „Nu e paradox, e fiscalitate românească”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ed Sheeran, după ce soția sa a fost diagnosticată cu cancer în timpul sarcinii: „Cea mai grea zi din viața...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Nu numai femeile suferă de cancer la sân. Un bărbat, tatăl a trei copii, diagnosticat de ziua lui: "Ultimul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică