Criza imunoglobulinei. Plângere penală pe numele lui Florian Bodog

Data actualizării: Data publicării:
bodog_govro

Parchetul General va fi sesizat cu privire la modul în care ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a gestionat criza imunoglobulinei, în urma căreia o femeie a murit. Anunțul a fost făcut de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

bodog_govro
Foto: Gov.ro

Pângerea se referă la conduita pasivă a Ministrului Sănătăţii, Florian Bodog şi a subalternilor săi care, de mai bine de şase luni, „nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziţia bolnavilor care suferă de imunodeficienţe primare şi de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină”, se arată într-un comunicat al fundației.

„În lipsa acestui medicament vital, viaţa a peste 500 de persoane, majoritatea copii, este, în fiecare clipă, în pericol. În vara acestui an, ultimele firme care distribuiau astfel de medicamente în România au anunţat că se retrag de pe piaţă. Deşi i-a fost semnalată situaţia inclusiv de către FACIAS, şi a fost avertizat că administrarea acestui medicament nu suferă amânare, în mod iresponsabil faţă de viaţa bolnavilor, Ministerul Sănătăţii condus de Florian Bodog nu a luat nicio măsură”, anunţă FACIAS în comunicatul citat de News.ro.

Potrivit organizaţiei, primul deces provocat de „neglijenţa autorităţilor statului s-a înregistrat sâmbăta trecută, în Alba Iulia.

„FACIAS acordă asistenţă juridică familiei victimei pentru ca cei responsabili să răspundă în faţa legii pentru indiferenţa cu care au tratat această situaţie”, se mai arată în comunicat.

Asociaţia anunţă că aşteaptă decizia premierului în această situaţie.

„Conform art. 34 din Constituţie, statul este obligat să asigure fiecărui cetăţean accesul la medicamente esenţiale şi să îi ocrotească viaţa şi sănătatea. Primul Ministru a intervenit în această problemă. Aşteptăm cu interes deciziile sale. Sănătatea cetăţenilor trebuie să fie o prioritate naţională”, se mai arată în document.

Luni, Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că au plecat către unităţile spitaliceşti din ţară 2.200 de flacoane de Pentaglobin, care să rezolve problema urgentă a lipsei de imunoglobulină.

De asemenea, Bodog a precizat că, în următoarele două săptămâni, vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50ml) şi 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantităţi ce vor acoperi nevoile pacienţilor din România. Până atunci, ministrul Sănătăţii cere spitalelor care se confruntă cu cazuri urgente pot apela la unităţile medicale din ţară, unde s-au identificat 1.700 de fiole de imunoglobulină.

Marţi, Ministerul Sănătăţii a anunţat că s-a înfiinţat o structură de urgenţă care are rolul de a direcţiona stocurile identificate de imunoglobulină în unităţile sanitare din ţară către cazurile urgente de imunodeficienţă primară care necesită tratament imediat.

De asemenea, va fi înfiinţată o linie telefonică specială la care medicii din toată ţara pot anunţa apariţia cazurilor grave care necesită tratament cu imunoglobulină, pentru ca medicamentele necesare sa fie direcţionate către unitatea sanitară care are în îngrijire pacientul.

Sâmbătă, fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu a relatat despre cazul unei femei care a murit la spitalul din Alba-Iulia din lipsa imunoglobulinei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...