CTP: Beuran și-a pus rezidenții „să-și facă bisturiul”. Nu a venit să o salveze pe pacienta care a luat foc, ci să salveze situația

Data actualizării: Data publicării:
mircea beuran agerpres_13145077
FOTO: Agerpres

Medicul Mircea Beuran i-a lăsat pe medicii rezidenți care au operat-o pe femeia care a luat foc pe masa de operație „să-și facă bisturiul”, considerând-o „un cadavru viu”, iar apoi a intrat în sala de operație nu ca să o salveze pe pacientă, ci să salveze situația a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24. Gazetarul a vorbit și despre declarațiile șefului Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, care i-a luat apărarea lui Mircea Beuran, deși colegiul ar trebui să se pronunțe după anchetarea incidentului.

„Ce s-a întâmplat în acea zi și în acea sală de operații: începem cu versiunea acestui domn Borcean, șeful Colegiului Medicilor. S-a repezit să afirme că dl Beuran e nevinovat pentru că e dl Beuran. La asta se rezumă tot ceea ce a spus individul. A afirmat că Beuran este un erou. S-a dus acolo, spunea Borcean, ca să o salveze pe pacientă, a intrat să rezolve operația, care era foarte grea, pacienta era într-o stare critică și totuși eroul Beuran și-a asumat, a venit el și cu bisturiul său de artist a rezolvat situația. Actul de a veni de acasă duminică dimineața este prezentat ca un sacrificiu pe altarul medicinei.

Dl Borcean a fost acuzat pe nedrept de antepronunțare. Dânsul a practicat ceea ce se cheamă trafic de influență la scenă deschisă, care este de competența DNA. Aceasta este o formă de corupție foarte răspândită și e de competența DNA. Și-a folosit funcția, pentru că dacă vorbea nea Borcean nu-l auzea niciun pește mort.

Dar fiind președintele Colegiului Medicilor, care are peste 50.000 de membri, vorbind în numele a 50.000 de medici, face trafic de influență ca de manual. Și DNA văd că nu intervine”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul mai spune că din toți medicii care sunt membri ai Colegiului, unul singur, medicul Dan Grigorescu, de la Brașov, s-a delimitat de comunicatul lui Gheorghe Borcean.

„De unde vin atitudinea și tupeul acestui Borcean? Și el și Beuran sunt crescuți ca medici, până la vârsta de 36 de ani, în ceaușism. Medicul era nomenclatură. Șpaga era cvasioficială, nu umbla niciun DNA după medici care își luau plicul, Kentul, cafeaua. Nu exista malpraxis înainte de 1989. Acum există măcar în teorie”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul adaugă că, dacă pacienta de la Floreasca nu era arsă pe masa de operație, Mircea Beuran nu ar fi venit deloc în sala de operație.

„Rămânea să-și bea cafeluța acasă duminica dimineața, deși semnase în clar ca fiind titularul operației. Operația o făceau sclavii lui Beuran, pentru că astfel de inși care vin dinainte de 1989 infectează spitalul cu această concepție adusă de dinainte de 1989 pe acești medici tineri. Rezidenții sunt sclavii lui. De ce nu au făcut operația medicii de la camera de gardă? Pentru că acest Beuran și-a pus ciracii să opereze pe un cadavru viu, după cum credea el, ceea ce era mai interesant să-ți faci mâna, ca experiment, decât un cadavru mort, dacă se poate spune așa.

Femeia era într-adevăr într-o stare gravă. Ce și-a spus Beuran: oricum moare – lucru pe care l-a și spus după aceea: a ars, dar oricum murea - ia să-i trimit eu pe cățelandrii ăștia tineri să-și facă bisturiul pe ea. De ce să vină medicii? Pentru că acestea sunt servicii pe care le face dl Beuran acestor inși ca să îi facă camarila în jurul lui.

Camarila, acei 25 de medici care, la fel ca acest Borcean, au sărit că lui Beuran i se extirpă scaunul de sub fese, dar niciunul nu s-a arătat revoltat că a ars o pacientă pe masa de operație la Spitalul Floreasca, cel mai mare spital de urgență din țară”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Beuran nu a venit să o salveze pe pacientă și să efectueze greaua operație, a venit acolo să salveze situația, pentru că a fost sunat și i s-a spus: dom doctor, e groasă, a luat foc aia pe masă, ce facem? El a venit să scoată vopseaua, puțin îi păsa de pacientă, a venit de urgență pentru că se produsese acest incident înfiorător”, a continuat gazetarul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri