Culisele protestului din Sănătate. Manifestanți doborâți de oboseală şi căldură, ajutați de colegii de la Ambulanță

Data actualizării: Data publicării:
protest sanitas
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Sindicaliştii din Sănătate nu renunţă la protestele anunţate, deşi Guvernul le-a promis că, de luna viitoare, toţi vor reveni la veniturile avute în luna februarie. Adică, înainte de tăierea sporurilor. Liderul SANITAS, Leonard Bărăscu, a declarat că reprezentanţii Executivului nu au explicat şi cum anume vor face acest lucru. În aşteptarea unor măsuri concrete, angajaţii din spitale urmează să facă o grevă de avertisment pe 7 mai şi să intre în grevă generală pe 11 mai. Joi, peste 10.000 de sindicalişti au participat la un miting în Piaţa Victoriei.

Protestatarii din Piaţa Victoriei au venit din toate colţurile ţării. Ca să-şi strige nemulţumirea în faţa guvernului, mulţi dintre ei ai călătorit chiar şi jumătate de zi. În Bucureşti, însă, oboseala şi căldura i-au doborât iar unii dintre ei au avut nevoie de intervenţia colegilor de la Ambulanţă.

„Nu este corect de la un spor de 100% să îl diminueaze la 50%”, spune un participant la protest.

De luna aceasta salariul meu va scădea cu 13%, înainte luam 4100 de lei, iar in lunile viitoare salariul va scadea la 3500”, afrimă o femeie.

Trebuie modificată legea salarială, să eliminăm sporul de continuitate din plafonul de 30% , pentru a ne încadra cu condițiile de muncă, când spun spor de continuitate mă refer la plata sâmbetelor, duminicilor, sărbătorilor legale, spor pentru garda pentru medici”, spune Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas.

De ce un spital funcționează și funcționează cu jumătate de capacitate cu salarii și sporuri la maxim?! Deci sunt și anumite probleme de management ce trebuie analizate, dar trebuie să ne așezăm cu toții. În regulamentul sporurilor este un articol care spune că sporurile se acordă în funcție de timpul calculat în condiții de risc. Nimeni nu aplică asta. Deci trebuie să intrăm în normalitate”, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri