Cum a afectat pandemia de Covid-19 tratarea bolilor cronice în spitale. Studiu OMS

Data publicării:
Covid-19 - Transfer Patients From Paris To Brittany
Foto Credit line: Blondet Eliot/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Pandemia Covid-19 a afectat serios prevenirea și tratarea bolilor netransmisibile în spitale, arată un studiu la nivel globalpublicat luni de Organizația Mondială a Sănătății. Studiul, făcut în luna mai în 155 de țări, confirmă impactul coronavirusului asupra sistemelor de sănătate din întreaga lume, dar mai cu seamă în țările sărace.

Serviciile de sănătate au fost afectate parțial sau total de coronavirus în multe țări, relevă studiul. În 53% din țările care au luat parte la studiu a fost perturbată tratarea bolilor arteriale; în 49% a fost afectat tratamentul pentru diabetici; în 42% - tratamentul cancerului; în 31% - urgențele cardiovasculare. De asemenea, serviciile de recuperare au fost afectate în aproape două treimi (63%) din țări.

În 94% din țări, personalul medical care se ocupă de tratatea bolilot netransmisibile a fost relocat parțial sau total în tratatea pacienților Covid-19.

În peste jumătate din țări, programele publice de scanare (de exemplu pentru cancerul la sân ori cancerul cervical) au fost amânate. 

Dar cele mai des întâlnite cauze care au dus la perturbarea serviciilor medicale pentru boli netransmisibile au fost anularea tratamentelor aflate în curs, reducerea transportului public și lipsa personalului medical, care a fost relocat la pacienții  Covid-19. În 20% din țări, o cauză principală a întreruperii serviciilor a fost lipsa medicamentelor sau a tehnicii medicale.

Se pare că există o corelație între gradul de afectare a serviciilor medicale în zona bolilor netransmisibile și evoluția epidemiei de coronavirus dintr-o țară, mai arată studiul OMS. Serviciile sunt din ce în ce perturbate pe măsură ce numărul cazurilor de coronavirus se înmulțesc de la sporadic la infectare comunitară.

Situația descrisă de studiu este foarte serioasă, având în vedere că oamenii cu boli netransmibile prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă gravă de Covid-19 sau chiar de deces.  

„Studiul confirmă ceea ce auzim de o perioadă încoace. Anume că mulți oameni care au nevoie de tratament pentru cancer, boli de inimă sau diabet nu au beneficiat de serviciile și medicamentele necesare de când a izbucnit pandemia Covid-19. Este vital ca țările afectate să găsească metode noi de a asigura aceste servicii medicale, chiar dacă se luptă în continuare cu coronavirusul”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS.

Bolile netransmisibile omoară anual 41 de milioane de oameni, adică 71% din totalul deceselor la nivel mondial. În fiecare an, 15 milioane de oameni cu vârsta între 30 și 69 de ani mor de o boală netransmisibilă. Mai mult de 85% din aceste decese „premature” au loc în țări sărace sau în curs de dezvoltare, potrivit raportului OMS.

Editor: Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri