Cum va proceda Sanda Nicola pentru a găsi vaccin pentru fetița ei de două luni

Data actualizării: Data publicării:
sanda nicola crop

Jurnalista Sanda Nicola, proaspătă mămică, a povestit la Digi24 cum va proceda pentru a face rost de vaccin pentru fetița ei de două luni, în condițiile în care medicul de familie i-a mărturisit că a cerut 36 de doze și a primit numai cinci. Ea a precizat că soluția găsită este la limita legalității și nu toți medicii pediatri sunt de acord să o aplice.

Pe Sanda Nicola o știți de la Digi24. N-ați mai văzut-o în ultima vreme. Explicația este simplă: se ocupă de fiica ei de 2 luni. Ea a confirmat, într-o intervenție telefonică în „Jurnalul de seară”, că sunt probleme mari cu vaccinurile pentru bebeluși.

„Încă înainte de a naște am început să mă interesez de vaccinuri, dacă vor fi sau nu vor fi. Medicul nostru de familie n-a știut nici ea să ne dea un răspuns foarte ferm. A nutrit, alături de noi, speranța că până când va împlini fetița noastră două luni și trebuie administrată prima doză de vaccin hexavalent, se vor găsi.

Până la urmă, nu e o minciună când ministerul spune că au fost trimise vaccinurile, numai că nu au fost trimise câte trebuie.

Bunăoară, medicul nostru de familie a cerut de la Direcția de Sănătate Publică 36 de doze pentru copiii care trebuiau vaccinați acum. A primit doar cinci.

Și a fost o situație îngrozitoare pentru doctorița mea și n-aș vrea să fiu în pielea ei, pentru că îmi imaginez că asemeni nouă foarte mulți părinți o sunau disperați în aceste zile când aflau de la televizor că s-au distribuit vaccinuri și voiau să se programeze. Îi simțeam stânjeneala, nu înțelegeam de ce nu-mi dă un răspuns foarte ferm când pot să duc copilul la vaccin și finalmente ne-a dat un mesaj prin care ne-a înștiințat că are doar cinci doze.

N-a spus nu veniți, dar cumva m-a pus pe gânduri și mi-am dat seama că trebuie să selecteze cinci copii, privilegiați, care să fie vaccinați de această dată. Era limpede că nu pot să emit pretenții de prioritate. Dânsa mi-a și explicat că avea doi pacienți, gemeni, care au deja opt luni și n-au fost vaccinați niciodată. Mai mult ca sigur că ei trebuie să aibă prioritate.

Dar vă dați seama că foarte mulți părinți în aceste zile trăiesc un sentiment de frustrare, de panică, ești nevoit să te gândești la soluții, dintre cele mai creative, și poate că unele dintre ele au fost inițial la limita legii.

În momentul în care am scris despre asta pe Facebook, n-am scris ca cineva să îmi vină în ajutor, să mă plâng, dar eram convinsă că sunt foarte mulți oameni într-o situație similară, care caută soluții, și am vrut să le spun cumva la ce soluții ne-am gândit noi împreună cu medicul de familie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ne-am gândit trecem Dunărea până la Ruse, o oră jumătate până acolo, cu o rețetă de la medic sau fără rețetă, reușim să ne cumpărăm vaccinul din Bulgaria și venim înapoi să ne fie administrat. Ei, un medic de familie sau un medic pediatru poate să refuze și sunt foarte mulți care refuză pentru că medicul nu vrea să-și asume riscul de a administra un vaccin despre care nu știe în ce condiții a fost transportat. Pentru că sunt niște condiții speciale, nu poate fi transportat oricum și de către oricine, trebuie păstrată o anumită temperatură. Chiar dacă ai bani, chiar dacă poți să faci rost de vaccin, s-ar putea ca un doctor să refuze să ți-l administreze, iar ei sunt îndreptățiți să facă asta, a explicat Sanda Nicola.

Ea a spus că va merge la Ruse cu o gentuță frigorifică ce asigură transportul optim al vaccinului, iar apoi va merge direct la medicul de familie, care a fost de acord să administreze vaccinul. Dar, a subliniat Sanda Nicola, este un caz rar că medicul de familie a fost de acord. Prietenii de pe Facebook îi spun că mulți medici pediatri le-au indicat clar că nu sunt de acord să-și asume această responsabilitate.

Sanda Nicola a vorbit și despre cei care refuză să-și vaccineze copiii, recunoscând că pot fi foarte convingători. „Nu știu ce teamă îi mână pe ei, dar la mine, teama de a nu-mi imuniza copilul prevalează în fața celei că ar putea exista niște efecte secundare”, a spus Sanda Nicola. Pe de altă parte, ea a arătat că în momentul în care părinții se confruntă cu această criză a vaccinurilor, care face imposibil de respectat calendarul clar de imunizare stabilit de medici, n-ar fi de mirare dacă ar apărea tot mai multe efecte secundare, oferind astfel argumente taberei celor care se opun vaccinurilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri