Cum poate contribui cafeaua cu lapte la tratarea inflamațiilor (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
Travel Destination Berlin: Cafes
FOTO: Getty Images

O cafea cu lapte poate avea un efect antiinflamator benefic, datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi pe care îi conține, care dublează capacitatea celulelor sistemului imunitar de a lupta împotriva inflamaţiilor, arată concluziile unui studiu efectuat în Danemarca.

Când bacteriile, virusurile şi alte substanţe străine pătrund în organism, sistemul imunitar răspunde eliberând celule albe din sânge şi substanţe chimice cu efect protector, o reacţie numită inflamaţie, care apare şi în cazul suprasolicitării tendoanelor şi muşchilor sau al unor afecţiuni precum artrita reumatoidă.

Antioxidanţii sau polifenolii, prezenţi în corpul uman, în plante, fructe şi legume, sunt utilizaţi în industria alimentară pentru încetinirea procesului de oxidare şi prelungirea duratei de valabilitate a alimentelor, însă ei sunt, de asemenea, sănătoşi pentru consum, deoarece contribuie la reducerea stresului oxidativ din organism, care provoacă inflamaţii.

În pofida beneficiilor lor, se cunosc foarte puţine lucruri despre polifenoli. Un număr redus de studii au investigat ce se întâmplă atunci când polifenolii reacţionează cu alte molecule, cum ar fi proteinele din unele alimente.

Acum, un nou studiu, realizat la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, a analizat efectul antiinflamator al combinării polifenolilor şi proteinelor, iar rezultatele s-au dovedit promiţătoare, relatează EFE şi neurosciencenews.com, potrivit Agerpres.

„Am arătat că atunci când un polifenol reacţionează cu un aminoacid, efectul său asupra celulelor imunitare în vederea inhibării inflamaţiei este sporit. Prin urmare, este evident de imaginat că acest cocteil ar putea avea şi un efect benefic asupra inflamaţiei la oameni”, a explicat Marianne Nissen Lund, care a condus studiul.

Cercetarea a fost publicată luni în Journal of Agricultural and Food Chemistry.

Reacție extrem de rapidă

Oamenii de ştiinţă au provocat inflamaţie artificială la nivelul celulelor imunitare. Ulterior, unora dintre celule li s-au administrat doze diferite de polifenoli care au reacţionat cu un aminoacid, altele au primit doar polifenoli, în doze similare, iar un grup de control nu a primit nimic.

Cercetătorii au descoperit că celulele imunitare tratate cu combinaţia de polifenoli şi aminoacizi s-au dovedit de două ori mai eficiente în combaterea inflamaţiei comparativ cu celulele cărora li s-au adăugat doar polifenoli.

Studiile anterioare ale acestei echipe au demonstrat că polifenolii se leagă de proteinele din produsele din carne, lapte şi bere.

Pentru acest studiu, cercetătorii au testat dacă moleculele se leagă între ele şi atunci când cafeaua este amestecată cu lapte (cafeaua conţine polifenoli, iar laptele este bogat în proteine).

„Rezultatul nostru arată că reacţia dintre polifenoli şi proteine are loc şi în latte (cafea cu lapte) pe care l-am studiat. De fapt, reacţia are loc atât de rapid, încât a fost dificil să o evităm în oricare dintre alimentele pe care le-am studiat”, a explicat Marianne Nissen Lund.

Cercetătoarea este convinsă că această reacţie şi efectul antiinflamator potenţial benefic apare şi în cazul combinării altor alimente proteice cu fructe sau legume, bogate în antioxidanţi.

Industria şi comunitatea oamenilor de ştiinţă, care cunosc avantajele polifenolilor, studiază modul în care pot fi adăugate cantităţile potrivite de polifenoli în alimente pentru a obţine cea mai bună calitate.

„Deoarece oamenii nu absorb atât de mulţi polifenoli, numeroşi cercetători studiază modul în care aceştia pot fi încapsulaţi în structuri proteice care să le îmbunătăţească absorbţia în organism. Această strategie are şi avantajul de a spori efectele antiinflamatorii ale polifenolilor”, a conchis cercetătoarea.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...