Cum pot crește șansele de a obține o sarcină

Data actualizării: Data publicării:
FIV_SANADOR_sarcina Articol susținut de SANADOR

Atunci când sarcina nu poate fi obținută pe cale naturală, cuplurile se pot adresa unui medic supraspecializat în reproducere umană asistată medical, pentru o evaluare amănunțită. În urma examinării ambilor parteneri, prin analize și investigații individualizate, specialistul poate identifica factorii care produc infertilitate sau poate stabili diagnosticul de infertilitate de cauză necunoscută. Pe baza rezultatelor investigațiilor efectuate, medicul recomandă conduita terapeutică potrivită fiecărui caz.

În cazul femeilor, evaluarea poate include analize hormonale, ecografie transvaginală, test AMH pentru măsurarea rezervei ovariene existente și investigații pentru verificarea uterului și a trompelor uterine.

La bărbați, investigația de bază este spermograma. În funcție de rezultatul acesteia și de examenul clinic, pot fi recomandate analize hormonale sau alte teste specifice. Pe baza interpretării rezultatelor în context clinic, medicul poate recomanda inseminare artificială sau fertilizare in vitro – FIV.

Există mai multe modalități de efectuare a unei proceduri FIV. Aceasta poate fi realizată pe ciclu natural sau cu stimulare ovariană, cu ovocite proprii sau cu ovocite donate, cu spermatozoizii partenerului sau cu spermă de la donator. În laborator, fertilizarea poate fi convențională sau cu injectarea intracitoplasmatică a spermei, respectiv procedura ICSI. Pentru embriotransfer, medicul poate recomanda transferul electiv al unui singur embrion, pentru evitarea unei sarcini multiple.

FIV cu ICSI este o procedură avansată de fertilizare in vitro, recomandată mai ales atunci când rezultatul de la spermogramă arată un număr redus de spermatozoizi sau o calitate slabă a acestora, care reduc șansele de obținere a sarcinii.

Procedura ICSI mai poate fi recomandată și în cazul în care nu s-au obținut embrioni în urma unei proceduri FIV anterioare. ICSI constă în injectarea directă a unui singur spermatozoid în interiorul citoplasmei ovulului, pentru a facilita fertilizarea, atunci când FIV convențională are șanse reduse de reușită.

Un ciclu de fertilizare in vitro include mai multe etape clar stabilite și atent monitorizate de medicul specializat în reproducere umană asistată medical. În funcție de particularități, un ciclu FIV poate începe cu pregătirea și sincronizarea ciclului menstrual al pacientei. Urmează stimularea ovariană prin tratament hormonal, cu scopul de a obține un număr adecvat de ovocite.

După maturarea ovocitelor, în urma monitorizării ecografice și hormonale, medicul recoltează ovocitele prin puncție ovariană, o procedură minim invazivă, realizată, de regulă, sub sedare și ghidaj ecografic. Ovocitele sunt păstrate într-un mediu special și incubate, iar pacienta începe un tratament de pregătire a endometrului pentru implantarea embrionului. Tot acum, are loc și recoltarea de spermă de la partener sau, după caz, se apelează la spermă de la donator.

Următoarea etapă constă în analizarea de către embriolog a ovocitelor recoltate. Ovocitele viabile sunt puse în contact cu spermatozoizii selectați, sau, în caz de FIV cu ICSI, câte un singur spermatozoid este injectat direct în fiecare ovocit selectat.

Embrionii obținuți se dezvoltă în mediul controlat din laborator timp de câteva zile, până la stadiul potrivit pentru transfer sau crioconservare. În anumite cazuri, poate fi indicată testarea genetică preimplantațională, pentru identificarea unor eventuale anomalii genetice sau cromozomiale la embrionul sau embrionii selectați.

Embriotransferul este realizat prin introducerea direct în uter, cu ajutorul unui cateter special, a unui mediu de cultură care conține embrionul sau embrionii selectați. Cei rămași în urma unui ciclu FIV pot fi crioconservați, pentru a fi folosiți ulterior.

La Centrul FIV SANADOR, cuplurile care se confruntă cu infertilitatea au acces la consultații de specialitate, realizate de medici empatici și foarte experimentați, precum și la investigații avansate, în funcție de particularitățile fiecărui caz, pentru stabilirea unei conduite terapeutice personalizate.

Inseminarea artificială și procedurile FIV sunt realizate în cele mai bune condiții la Centrul FIV SANADOR, cu echipamente de ultimă generație și cu implicarea unei echipe medicale dedicate și experimentate.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...