De ce femeile au nevoie de mai multe ore de somn decât bărbații. Medicii confirmă: "Putem spune că somnul este diferit"

Camelia Sinca Data publicării:
Necesarul de somn pentru femei și bărbați. Foto Shutterstock
Necesarul de somn pentru femei și bărbați. Foto Shutterstock

Modificările hormonale, dar și alți factori precum stresul sau anxietatea pot impacta calitatea somnului în rândul femeilor. Din acest motiv, potrivit studiilor, specialiștii susțin că femeile au nevoie, în medie, de mai multe ore de somn decât bărbații. Răzvan Lungu, medic specialist pneumolog, atestat în somnologie, a explicat pentru Digi24 care sunt motivele care determină un necesar de somn mai mare în rândul femeilor.

Odihna este pilonul de bază al organismului. Un somn de calitate pe timpul nopții ajută la refacerea nivelului de energie pentru ziua care urmează, dar și la o sănătate mintală optimă, deoarece îmbunătățește concentrarea, atenția și gândirea creativă. Somnul este important la orice vârstă, iar privarea de odihnă poate avea consecințe grave la nivelul întregului organism.

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații

"Diferența, în ceea ce privește necesarul de somn dintre bărbați și femei, nu este foarte mare, însă putem spune că somnul este diferit între cele două sexe, când ne referim la calitatea acestuia. Femeile au tendința să se trezească mai frecvent pe timpul nopții decât bărbații.

În cazul femeilor, somnul poate fi perturbat de fluctuațiile hormonale care apar în perioada menstruației, în timpul sarcinii și alăptării sau la menopauză.

Fluctuațiile hormonilor sexuali, care apar mai frecvent în cazul femeilor, pot produce somn de calitate mai slabă. În perioada menstruației pot apărea treziri frecvente, din cauza crampelor abdominale, sau poate apărea insomnia premenstruală (cu dificultăți de adormire, dar și de menținere a somnului).

În timpul sarcinii, multe dintre femei se confruntă cu sindromul picioarelor neliniștite, o tulburare care poate întrerupe frecvent somnul. Acesta se manifestă printr-o senzație de disconfort la nivelul membrelor inferioare, ce se poate accentua noaptea și, deseori, se calmează doar prin mișcare.

Femeile se confruntă cu provocări suplimentare și ulterior, când devin mame, odată cu trezirile frecvente ale nou-născutului, dar și pentru că, după naștere, crește sensibilitatea la stimulii exteriori (hipervigilența).

Când nivelele hormonale scad, cum se întâmplă la menopauză, poate apărea iarăși insomnia. Însă, în această situație, somnul este dificil și din cauza bufeurilor de căldură care apar noaptea.

Nu în ultimul rând, numărul femeilor diagnosticate cu anxietate sau depresie este de două ori mai mare decât al bărbaților și, în acest caz, afecțiunea se manifestă frecvent prin tulburări de somn", a declarat medicul Răzvan Lungu.

De câte ore de somn pe zi avem nevoie, în funcție de vârstă

Necesarul de somn zilnic este variabil și depinde de vârsta fiecărei persoane în parte. Dacă, atunci când vorbim de bebeluși/copii mici, organismul are nevoie între 14 și 17 ore de somn/zi, odată cu înaintarea în vârstă, la viața de adult, un necesar, în medie, ar putea fi între 7 și 9 ore de somn/zi, iar la oamenii în vârstă, peste 65 de ani, intervalul poate fi între 6-8 ore de somn pe zi.

Este important să respectăm o rutină zilnică de somn

“Este indicat să respectăm un program în ceea ce privește ora de somn, cu o oră de culcare și de trezire asemănătoare în fiecare zi, indiferent de ziua săptămânii.

Ora de culcare, ar fi bine să fie, aproximativ, până în ora 11 seara, iar ora de trezire poate varia în funcție de programul fiecăruia (de la 7 până la 9 dimineața)”, a precizat medicul atesta în somnologie Răzvan Lungu.

(Somnologia este știința medicală, care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor din timpul somnului, fie că este vorba despre patologii respiratorii, neurologice sau alte tulburări de somn precum insomnia).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...