Sari la conținut
News Alert

De ce iulie şi august sunt cele mai profitabile perioade pentru medicii stomatologi din ţară

Vara, turismul dentar ia amploare, iar lunile iulie şi august sunt cele mai profitabile perioade pentru medicii stomatologi din ţară. Tot mai mulţi străini vin în România să îşi repare dinţii. Preţurile sunt mici, mâna de lucru este ieftină, iar calitatea materialelor şi a serviciilor este la fel ca cea din vestul Europei. În plus, pe lângă serviciile medicale, beneficiază şi de transport, cazare şi chiar vizitarea unor obiective turistice.

Michael Carry este pentru a doua oară în România. Bărbatul a apelat la o clinică stomatologică din Bucureşti ca să îşi trateze dinţii. A avut nevoie de o lucrare complexă de refacere a danturii, pentru care a plătit de aproximativ 5 ori mai puţin decât l-ar fi costat în New York, oraşul său natal.

Michael Carry, pacient: Preţul este extraordinar, serviciile la fel, nu aştepţi pentru programare. Greu de combătut. Mult mai accesibil decât în SUA.

Dr. George Uce, medic dentist, competenţă implantologie orală: Serviciile sunt la aceeaşi calitate ca în afară. Avem aceeaşi calitate, aceleaşi materiale.

Cei mai mulţi străini sunt din Anglia, Franţa, Spania sau Italia şi vin în România pentru implanturi dentare şi tratamente complexe care ajung la mii sau chiar zeci de mii de euro. Astfel, multe clinici au făcut o adevărată afacere din acest fenomen.

Dr. Cristian Eremia, medic dentist: Cum funcţionează acest sistem? Ei accesează site-ul nostru, completează un formular, noi luăm legătura cu ei, le explicăm ce au de făcut, care sunt costurile şi pleacă fericiţi. Intervenţiile chirurgicale sunt între 25-50% mai mici decât în ţările de origine.

Dr. George Uce, medic dentist, competenţă implantologie orală: Un implant în Europa de Vest în jur de 2000-2500 de euro. La noi preţul mediu este în jur de 800 de euro, cu tot cu coroană, folosind acelaşi tip de implant. Folosim implante premium, calitate superioară.

În plus, străinilor li se oferă pachete turistice complete, care includ cazare, transport și chiar vizitarea oraşului.

Alex Ali, manager general al unei agenţii de turism: Tot ce înseamnă parte logistică se ocupă agenţia: servicii locale, transfer aeroport - hotel - aeroport, bilete de avion şi organizări de mese festive în caz că vor să viziteze un anumit punct turistic din Bucureşti ori alt oraş.

Dr. Cristian Eremia, medic dentist: Vine cu scopul clar definitiv de a şi rezolva probleme stomatologice. Beneficiază pe lângă şi de frumuseţile României

Prof. dr. Emanuel Bratu, medic dentist, competenţă implantologie orală: Am avut pacienţi care au solicitat un ghid să le arate oraşul, să le povestească despre România, unii au dorit chiar să vrea să vadă Sighişoara, Sibiul în timpul tratamentului pentru că uneori se întâmplă ca aceşti oameni să stea 2-3 săptămâni în România în cazuri mai complicate.

Nu doar turiştii străini îşi repară dinţii aici. Tot mai mulţi români profită de vacanţa de vară ca să vină în ţara natală pentru tratament. Carmen Nisipeanu locuieşte de 12 ani în Egipt şi anual îşi face analizele, dar şi controalele stomatologice acasă.

Carmen Nisipeanu, pacientă: Am ajuns aseară, am venit la stomatolog. Am o problemă mai delicată. Trebuie să repar ceva. Încrederea este mai mare aici. Serviciile sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar.

De data aceasta, Carmen a avut nevoie de un tratament simplu: înlocuirea unei plombe, pentru care a plătit de două ori mai puţin decât în Cairo. În schimb, Nicolae Ivan trebuie să îşi refacă toată dantura. Bărbatul lucrează în Germania şi a ales o clinică din Timişoara ca să îşi pună mai multe implanturi dentare.

Nicolae Ivan, pacient: În Germania ajungeam la 25.000. E mai scump ca aici. E foarte bine mai ales pentru persoane ca mine. Vii în 2 zile eşti gata proteză fixă şi este formidabil. Nu trebuie să mergi de 200 de ori ca să-ţi pui dinţii.

Asta pentru că stomatologia în România a evoluat foarte mult în ultimii ani, iar serviciile oferite sunt la cele mai înalte standarde.

Dr. Florin Lăzărescu, preşedintele Societăţii Române de Cosmetică Dentară: A apărut foarte mult tehnologia digitală. Ne ajută. Putem să facem computere tomografe şi să planificăm cu exactitate la nivel de zecime de milimetru operaţiile pe care le vom avea, fie că vorbim de aplicare de implanturi dentare sau grefe osoase sau operaţii pe sinusul maxilar. Este o predictabilitate mult mai mare a intervenţiilor chirurgicale într-un mod cât mai puţin invaziv.

Însă, în timp ce străinii cresc veniturile clinicilor pentru serviciile oferite, românii abia dacă scot bani din buzunar să meargă la o consultaţie stomatologică pe an. Doar atât îşi permit şi de aceea ajung la medic când este prea târziu pentru dinţii lor.

Etichete: stomatologi , turism dentar , pret stomatolog

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale