De trei ori mai multe decese la Institutul „Marius Nasta” decât cele anunțate oficial

Data actualizării: Data publicării:
marturii_nasta_captura

La Institutul „Marius Nasta” au decedat, de la începutul anului, 13 pacienţi infectaţi cu bacterii din spital. Este răspunsul obţinut de Digi24 de la inspectorii DSP, care au făcut o anchetă. În spaţiul public s-au vehiculat mai multe cifre, toate mai mari decât cea anunţată de managerul spitalului. Respectiv cinci pacienţi care au murit după ce s-au infectat cu acinetobacter.

13 pacienţi au decedat în 2019 la „Marius Nasta”, infectați cu bacterii. Asta au descoperit inspectorii DSP, după ce au luat toate fişele medicale ale pacienţilor şi le-au verificat.

În 2019 au murit 62 de pacienţi, dintre care 13 infectaţi, cifră care a dublat rata mortalităţii de la Marius Nasta.

Managerul spitalului a evitat să spună dacă au mai fost decese din cauza bacteriilor, spunând doar că acest lucru îl vor lămuri inspectorii DSP în raportul pe care urmează să îl finalizeze. Singurul lucru comunicat au fost cele cinci decese, din cauza cărora a fost declarat focar de infecţii.

Blocul operator şi terapia intensivă sunt închise în acest moment pentru igienizare, bacteria prezentă fiind acinetobacter. Tot în 2019 au fost raportate 14 infecţii, iar în 2018, 51 cu: Clostridium Difficile, Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter spp. MDR, E. Coli, Klebsiella pneumonie, virus gripal tip A H1N1 și virus gripal B.

Anul acesta DSP a facut trei controale, în urma cărora au fost sancţionate 16 persoane, începând cu asistentele şefe care nu distribuiau materialele sanitare, cu amenzi în valoare de 12.500 de lei.

Sancţiuni au fost date pentru nerespectarea procedurilor şi protocoalelor de igienă.

Despre problemele grave de igienă a vorbit şi managerul spitalului în campania „Pacient în România”.

Citește și Radiografia problemelor de la „Marius Nasta”. Medic: „Sunt suprafețe unde germenii rămân cu mare plăcere”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri