Declarații contradictorii. Ce s-a întâmplat, de fapt, în spitalul de la Roșiorii de Vede?

Data publicării:
spital rosiori

Sistemul medical românesc oferă încă o situaţie halucinantă. Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au anunţat că patru secţii de la spitalul din Roşiorii de Vede au fost închise. O măsură dispusă după ce un pacient a fost infectat cu o bacterie periculoasă acolo: bacilul piocianic. Doar că - surpriză! - managerul unităţii medicale spune că autorităţile au închis doar blocul operator şi că s-au făcut internări inclusiv luni.

Neregulile sesizate în spital au dus la închiderea a patru secţii: chirurgie-ortopedie, terapie intensivă, blocul operator, dar şi spălătoria.

Sorina Pintea - ministrul Sănătăţii: „Știu că pacientul care a reclamat ceea ce se întâmplă în spital are dreptate. Deci el are o infecție asociată actului medical, se încadrează clar în definiția de caz. Ea este contactată la 48 h după internare și 28 zile înainte de externare. Spitalul din Roșiori a avut mai multe secții închise temporar, tocmai din cauza unor probe neconforme, semn că acolo lucrurile nu sunt foarte în regulă”.

Adrian Marinescu - medic Institutul Matei Balş: „(Piocianic) e o bacterie pe care o găsim foarte des în jurul nostru, din păcate, în unele situații, mai ales când vorbim de germeni de spital, poate să ridice probleme, poate să fie o infecție care să cuprindă mai multe organe și chiar să ducă la deces, când vorbim de infecțiile de spital, lucrurile se complică”.

Managerul spitalului neagă însă închiderea secţiilor. Spune că este vorba, mai degrabă, de o lipsă de comunicare între instituţie şi DSP.

Lucian Alexe - manager spital Caritas: „Toată lumea care vine la spital să vină cu încredere, întrucât de dimineață (luni - n.r.) am primit și buletinul de confirmare a faptului că nu există în spital bacilul pioceanic. Totul este sterilizat. Recunoaștem, am avut o problemă cu acel pacient. L-am izolat. Nu s-a închis niciun fel de secție la ora actuală. S-au dat niște amenzi contravenționale la cei responsabili”.

Direcţia de Sănătate Publică susţine, însă, declaraţiile ministrului Sănătăţii.

Mioara Comana - DSP Teleorman: „I s-a spus când și-a completat procesul-verbal de control că urmează, după amenzi, să li se trimită și deciziile de suspendare a activității. Mai mult, am trimis o echipă la Spitalul Roșiori care să dispună transferul pacienților la Spitalul Județean”.

Declarații contradictorii

Luni, la ora 13:00, ministrul sănătății Sorina Pintea spunea public că toate cele patru secții sunt închise temporar. Același lucru, la aceeași oră, îl afirma și DSP Teleorman. Singurul care nu știa însă de aceste decizii era managerul spitalului. El susținea că singura decizie se referă la închiderea blocului operator.

După ce reporterii Digi24 i-au relatat declarațiile ministrului și ale DSP, managerul a început să dea telefoane, iar în jurul orei 17:00, pe faxul spitalului au început să vină și deciziile de la DSP, adică la câteva ore după ce toate aceste declarații fuseseră făcute.

Abia în jurul orei 19:00 închiderea celor patru secții ale spitalului și a spălătoriei era un fapt pus în practică. La acea oră, în spital se aflau patru inspectori DSP, managerul spitalului și directorul medical și se pregăteau să transfere pacienții din secțiile de ortopedie-chirurgie și ATI la Spitalul Județean din Alexandria. Urma ca medicii să cheme ambulanțele pentru a-i transfera pe cei 14 pacienți internați la Terapie intensivă, ortopedie și chirurgie.

Dar și aici exista o problemă: la ATI, unde vorbim despre cinci pacienți internați, existau bolnavi intubați, iar managerului îi era frică de ce li s-ar putea întâmpla acestor pacienți pe drum, așa că le-a cerut inspectorilor DSP să facă o solicitare scrisă, solicitare care nu a venit. Totuși, au început să se facă demersurile necesaree pentru transferarea tuturor celor 14 pacienți la Alexandria.

De unde a pornit totul și ce urmează?

După transferarea pacienților, în secțiile închise se va face igienizarea. Practic, se repetă povestea de la Maternitatea Giulești, cu o diferență semnificativă însă: acolo igienizarea s-a făcut NU transferând pacienții la alte unități, pentru că în acest mod se puteau transfera și bacteriile. Acum, dimpotrivă, pacienții sunt duși la alt spital - cu riscul de a transporta și bacteriile.

De la ce a pornit totul? La sfârșitul lunii octombrie, un pacient s-a internat la secția de ortopedie, a fost operat, iar pe data de 6 decembrie s-a exernat. Opt zile mai târziu, a revenit la spital pentru că se simțea foarte rău. Atunci, în urma testelor, medicii au constatat că este infectat cu piocianic.

Pacientul a rămas internat în spitalul din Roșiori și urma să fie și el transportat luni la spitalul din Alexandria. Este un pacient în vârstă de 89 de ani, iar medicii spun că starea lui este stabilă. Bacteria a fost depistată în stomacul acestuia.

Nu este pentru prima dată când este descoperită această bacterie la spital. În urmă cu o lună s-a întâmplat același lucru: a fost descoperită bacteria pe lenjeria curată a acestui spital, motiv pentru care spălătoria a fost închisă și redeschisă în data de 11 decembrie, pentru ca luni, 17 decembrie, să fie din nou închisă.

DSP a prelevat noi probe de la spital și urmează să vedem dacă nu e vorba de o situație ca la Giulești: însuși personalul medical să fie infectat cu bacteria piocianic.

Ce rămâne de discutat în acest caz este că spitalul nu a anunțat DSP despre existența acestei infecții. Este motivul pentru care trei angajați, între care și directorul medical, au fost sancționați de Direcția de Sănătate Publică cu câte 1.000 de lei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri