Sari la conținut
News Alert

Descoperirea care face posibilă crearea unui vaccin anticancer

Oameni de ştiinţă americani au identificat un anumit tip de celulă stem care poate stimula sistemul imunitar să stopeze dezvoltarea tumorilor, această reuşită având potenţialul de a spori şansele dezvoltării unui tratament anticancer care ar putea fi utilizat în mod similar unui vaccin, relatează joi Press Association.

vaccin -shutterstock

Foto: Shutterstock

Anumite celule ce pot fi ''programate'' în diferite tipuri de ţesuturi din corp, cunoscute sub numele de celule stem pluripotente induse (iPS), ar putea fi injectate în viitor în organismul uman pentru prevenirea dezvoltării tumorilor în cazul pacienţilor, potrivit Agerpres.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford din Statele Unite a descoperit că injectarea celulelor iPS, compatibile din punct de vedere genetic cu pacientul, poate ''comanda'' sistemului imunitar al acestuia să ţintească diferite tipuri de cancere care se pot dezvolta în corp.

Despre celulele stem, care sunt imature, s-a descoperit că dezvoltă un răspuns imunitar împotriva bolii în cazul şoarecilor deoarece acestea prezintă similitudini ''remarcabile'' cu celulele canceroase. Ele sunt realizate din mostre de celule din piele sau sânge reprogramate să imite celulele stem embrionice - însemnând că se pot dezvolta în orice tip de celulă din corp.

Echipa de cercetători a testat celulele iPS pe patru grupe de şoareci cu tumori de sân induse injectându-le celulele în corp o odată pe săptămână, timp de o lună.

Primul grup a primit o soluţie de control, al doilea un tratament cu celule iPS compatibile genetic, al în cazul celui de-al treilea a fost injectat un adjuvant - un agent pentru stimularea imunităţii. Cel de-al patrulea grup a primit o combinaţie de celule iPS şi adjuvant.

În patru săptămâni, cancerul a fost respins de corpul a 70% dintre şoarecii injectaţi, iar în cazul a 30% dintre animale dimensiunea tumorilor s-a redus.

Organismul a doi dintre şoareci a reuşit să respingă în totalitate celulele canceroase şi să trăiască peste un an după injectare.

Cercetătorii au obţinut rezultate similare după ce au transplantat în şoareci celule de cancer de plămâni.

''Am aflat că celulele iPS sunt foarte similare la suprafaţă cu celulele tumorale. Când am imunizat un animal cu celule iPS compatibile genetic, sistemul imunitar a fost pregătit să respingă dezvoltarea tumorilor în viitor'', a explicat dr. Joseph Wu, director a Institutului Cardiovascular de la Stanford.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că celulele iPS ar putea fi utilizate în viitor în cadrul tratamentelor împotriva cancerului precum chimioterapia şi radioterapia. Ei urmează să testeze acest vaccin pe mostre de cancere de la pacienţi umani.

''În aşteptarea replicării la oameni, descoperirile noastre indică faptul că aceste celule ar putea pe viitor să fie folosit ca un adevărat vaccin pentru pacienţii cu cancer'', a adăugat Wu.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Cell Stem Cell.

Etichete: vaccin , cancer , celule stem , tumoare , genetica , vaccin anticancer , injectare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale