Doar Spitalul Penitenciar Poarta Albă îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate din județul Constanța

Data actualizării: Data publicării:
vasile cepoi
Vasile Cepoi Foto: Agerpres

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), secretarul de stat Vasile Cepoi, a declarat miercuri la Constanţa, cu ocazia deschiderii Oficiului Teritorial Sud-Est, că doar Spitalul Penitenciar Poarta Alba îndeplineşte cel mai înalt standard de calitate din judeţ, din cele 13 unităţi sanitare evaluate, relatează Agerpres.

Conform datelor prezentate de preşedintele ANMCS într-o conferinţă de presă, în judeţul Constanţa există 39 de unităţi sanitare cu paturi, 13 publice şi 26 private, dintre care în ciclul doi de evaluare şi acreditare au intrat 13 unităţi, iar în categoriile 1 şi 2 (spital acreditat şi spital acreditat cu recomandări) nu se încadrează niciuna.

„Până în prezent cea mai înaltă clasificare a primit-o Spitalul Penitenciar Poarta Albă, care a fost încadrat în categoria a 3-a (acreditat cu rezerve), urmând Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, la categoria a 4-a, încredere redusă. Restul celor 10 unităţi supuse procedurii au fost clasificate, deocamdată, la categoria a 5-a, primind decizie de prelungire a procesului de acreditare”, a declarat Vasile Cepoi.

Potrivit acestuia, oficiile teritoriale sunt structuri descentralizate ale ANMCS, care are rolul de autoritate publică centrală şi organ de specialitate în managementul calităţii în sănătate.

„Noi elaborăm standarde, metodologii şi proceduri pentru asigurarea calităţii serviciilor medicale şi a siguranţei pacientului, iar finalizarea acestei activităţi se concretizează prin acreditarea unităţilor sanitare în cadrul căreia sunt stabilite nivele de calitate pentru fiecare unitate, în funcţie de procentul de îndeplinire a cerinţelor din standardele de calitate. Cel mai important rol al ANMCS este cel de îndrumare şi asta o realizăm prin intermediul oficiilor teritoriale”, a subliniat secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Ce se întâmplă dacă un spital este neacreditat

Vasile Cepoi a mai spus că pentru a fi acreditate, spitalele trebuie să îndeplinească, cumulativ, 51% din criteriile de evaluare.

„Dacă un spital nu a fost acreditat, după evaluare, înseamnă că spitalul nu a îndeplinit minumum 51% din punctajul maxim posibil. Dacă un spital nu este acreditat, noi avem obligaţia să informăm pacientul, iar Casa de Asigurări de Sănătate, conform legii, nu are voie să încheie contracte cu unitatea.

Dacă Ministerul Sănătăţii decide că unitatea respectivă asigură servicii indispensabile pacienţilor din zona respectivă, aceasta poate funcţiona urmând un grafic de conformare aplicabil unui interval de timp în care trebuie să îndeplinească minimum de cerinţe. Spre exemplu, Spitalul Orăşenesc Hârşova, căruia Ministerul Sănătăţii i-a dat aprobarea de funcţionare, şi în prezent urmează un grafic de conformare”, a explicat Vasile Cepoi.

La rândul său, directorul Oficiului Teritorial Sud-Est al ANMCS, Cristina Racoceanu, a afirmat că în prezent şi Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanţa urmează un plan de conformare, deşi a fost clasificat la categoria a 4-a (acreditat cu încredere redusă).

„Şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, deşi a fost clasificat la categoria a 4-a, urmează un plan de conformare, în prezent. În urma finalizării evaluării, SCJU ar fi fost încadrată în categoria a 2-a, dar avea plan de conformare pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, ce depăşea un termen de şase luni şi în această situaţie unitatea sanitară a fost trecută direct în categoria a 4-a. La SCJU Constanţa problema constă în finalizarea investiţiilor ce se află în curs de realizare, în diferite stadii. Prin introducerea planurilor de conformare se urmăreşte, de fapt, implicarea autorităţilor tutelare în realizarea cerinţelor de autorizare, având în vedere că aceste autorităţi trebuie să asigure finanţarea investiţiilor indispensabile în îndeplinirea criteriilor pentru obţinerea autorizaţiei sanitare”, a subliniat Cristina Racoceanu.

Conform datelor puse la dispoziţie de ANMCS, în judeţul Constanţa, la categoria a 4-a (decizie de prelungire a procesului de acreditare) sunt luate în evidenţă 10 unităţi medicale cu paturi - Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Euromaterna, Ovidius Clinical Hospital, Asclepios SRL, Spitalul Clinic Căi Ferate, Gastromond SRL, Ovica Med, Aqua-Med Consulting SRL, iar la categoria a 6-a (neacreditat) - Spitalul Orăşenesc Hârşova, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia (baza de recuperare), Medstar 2000 SRL, ISIS Medical Center, Asociaţia bunicul şi bunica - Centrul de îngrijiri paliative, Spitalul Militar de Urgenţă dr. Grigore Gafencu (UM 02175), Medical Analysis SRL, Spitalul Municipal Mangalia, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Eforie Nord şi Spitalul Clinic de Pneumoftioziologie Constanţa. 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuitorii unei comune din România, impozit de 10.000 de lei pe locuinţe. Sunt de 30 de ori mai mari ca în...
Digi FM
Camelia Voinea, prima reacție după ce soțul ei a anunțat divorțul pe Facebook: „E o exagerare cauzată de...
Pro FM
Face 48 de ani în vară, dar pare de 20. Fosta lui Lewis Hamilton și Grigor Dimitrov e perfectă în costum de...
Film Now
Noi detalii despre relația pe care Kevin Costner o are cu o femeie mai tânără decât el cu 25 de ani: „A...
Adevarul
O clădire‑simbol a Bucureștiului, monument istoric, scoasă la vânzare. Un milionar român, printre cei...
Newsweek
Instanța impune o nouă formulă de calcul a pensiei: Majorează punctajele cu 50% și schimbă stagiul de cotizare
Digi FM
Turism litoral, 180 de zgârie-nori și copii ale unor orașe precum Dubai și Doha, planurile ginerelui lui...
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Jason Momoa, în centrul atenției alături de iubita lui, mai tânără cu 13 ani. A sărutat-o și i-a oferit...
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat