Eurotransplant: Ministrul Sănătăţii nu ne-a contactat legat de transplantul pulmonar

Data actualizării: Data publicării:
TRANSPLANT

Românii care au nevoie de un transplant pulmonar nu mai sunt primiţi la clinica AKH din Viena, în condiţiile în care în ţara noastră nu se fac astfel de intervenţii chirurgicale. Ministrul Sănătăţii spune că a cerut Agenţiei Naţionale de Transplant să ceară un răspuns oficial. Numai că Eurotransplat, organismul care reglementează astfel de proceduri nu a primit în ultima lună nicio notificare, în acest sens, din partea României.

Eu am primit o scrisoare de la dl profesor de la Viena, un mail am primit de la domnul, nu oficial, în care am fost anunțat că a scăzut capacitatea centrului, vineri. Am luat legătura cu ANT, dl președinte a spus că a primit și el și a spus că va lua legătura cu Eurotransplant. Cred că ei au o problemă legată de spaţiu. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant”, a spus Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

„În același timp, noi suntem în contact și cu celelalte centre care fac transplant pulmonar din Praga, din Germania, dar nu pot să vă dau un răspuns până când nu vorbesc cu dânşii”, a adăugat el.

Am înţeles că AKH Viena a închis activitatea pentru pacienţi veniţi din România, dar cred că există şi alte centre ale Eurotransplant care sunt dispuse să ajute pacienţii care vin din România, dar trebuie să avem o cooperare oficială între Eurotransplant şi autoritatea competentă din România. Până acum, nu am fost contactaţi de noul ministru al Sănătăţii”, a spus Dirk van Raemdonck, membru Eurotransplant.

Întrebat dacă a fost contactat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Transplant, van Raemdonck a răspuns: „Nu am fost contactaţi oficial în ultima lună. Aşa că noi aşteptăm să fim contactaţi de autorităţile române pentru că vrem să corectăm acest dezechilibru care încă există”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri