Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: sistemul asigurărilor de malpraxis este nefuncţional. Pacienții nu primesc despăgubiri

Data publicării:
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: sistemul asigurărilor de malpraxis este nefuncţional.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: sistemul asigurărilor de malpraxis este nefuncţional. Foto. Shutterstock

Federația „Solidaritatea Sanitară” avertizează că sistemul asigurărilor de malpraxis din România este nefuncțional de peste un deceniu și jumătate. Deficiențele organizatorice din sistemul sanitar amplifică riscurile asumate atât de personalul medical, cât și de pacienți. Organizația propune un cadru normativ nou, care „să asigure protecţia personalului medical şi despăgubirea pacienţilor pentru prejudicii”.

Problemele organizatorice din sistemul sanitar contribuie la creșterea riscurilor și la apariția de erori, atrag atenția reprezentanții federației, potrivit News.ro.

„De peste un deceniu şi jumătate toate instituţiile şi organizaţiile din sănătate ştiu că sistemul asigurărilor de răspundere civilă a personalului medical (aşa numitele asigurări de malpraxis) este nefuncţional”, au transmis reprezentanții Federației.

În tot acest interval au existat mai multe proiecte de acte normative menite să corecteze deficienţe unanim recunoscute, fără ca vreunul dintre ele să capete formă definitivă.

„Perpetuarea în mod inexplicabil a acestei stări de drept de către decidenţi conduce la o situaţie în care personalul medical din sănătate este obligat să plătească asigurările de malpraxis fără a beneficia în întregime de protecţia pe care acestea ar trebui s-o asigure, în timp ce pacienţii prejudiciaţi nu beneficiază de fiecare dată de despăgubirile la care au dreptul”, au anunțat, marți, reprezentanții Federației.

Federația evidențiază și alte probleme majore din sistem, precum impactul programului de lucru, în special al gărzilor, lipsa personalului, suprasolicitarea prin evaluări multiple ale calității serviciilor și epuizarea profesională.

„Din perspectiva circumstanţelor care cresc riscul erorilor sau care le determină apariţia, vom aborda teme precum: impactul timpului de lucru (cu un accent special pe problema gărzilor); normativul de personal, multiplele evaluări ale calităţii serviciilor medicale, epuizarea profesională, procedurile aplicabile în cazul dezechilibrelor dintre resurse şi nevoi, culpa sistemului, realismul aşteptărilor pacienţilor, impactul progresului tehnologic, efectele presiunii mediatice şi ale noilor medii de comunicare şi socializare”, au mai transmis reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Pentru a contribui la găsirea unor soluții, organizația va desfășura, în 4 aprilie 2025, la Cluj-Napoca, conferința intitulată „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?”.

„Alături de cei peste 140 de reprezentanţi ai profesioniştilor din sănătate, la lucrările conferinţei vor lua parte reprezentanţii instituţiilor şi organismelor care au înţeles să dea curs invitaţiei de-a aborda deschis problemele sistemului malpraxis şi soluţiile posibile”, au precizat organizatorii.

Nivelul reprezentării la aceste dezbateri constituie un indicator relevant al responsabilităţii cu care fiecare instituţie tratează această problemă.

Evenimentul va aborda inclusiv posibilitatea înlocuirii actualului sistem cu unul axat exclusiv pe despăgubirea pacienților, nu pe culpa personalului medical.

Obiectivele conferinţei sunt concentrate pe prezentarea principalelor probleme aferente malpraxisului medical, dezbaterea lor şi identificarea soluţiilor adecvate.

„Analiza malpraxisului medical va include atât problema modului în care ar trebui legiferat acesta, cât şi posibilitatea înlocuirii sale cu un sistem centrat pe despăgubirea pacienţilor prejudiciaţi. În cadrul lucrărilor vom desfăşura o abordare a erorilor medicale centrată pe protecţia intereselor profesioniştilor din sănătate şi pe cele ale pacienţilor”, a adăugat sursa citată.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Criza kerosenului: un expert în aviație explică la ce să ne așteptăm pe aeroporturi în această vară
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
„Scary Movie” înregistrează cel mai bun debut din istoria seriei: încasări de 55 de milioane de dolari la box...
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
Newsweek
Ajutor la pensie de la noul guvern. TVA la medicamente de 5%. Șanse mari pentru indexarea pensiilor
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Idris Elba pune capăt speculațiilor despre James Bond, după ani întregi de zvonuri: “Nu am fost niciodată cu...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani