Femeie moartă în condiții suspecte la Sanador. De ce sunt acuzați medicii

Data actualizării: Data publicării:
fii

A doua acuzaţie de malpraxis, al doilea caz imputat medicilor de la spitalul Sanador. Joi dimineaţă a murit o pacientă ai cărei fii susţin că femeia a fost greşit diagnosticată. Avem deja o reacţie din partea spitalului care azi a făcut o conferinţă de presă şi pentru primul caz, al copilului care a murit operat acolo acum o săptămână.

Copil mort la Sanador. Medicul SMURD povestește ce făceau cadrele medicale

Este vorba de o femeie de 65 de ani care a ajuns la Sanador pentru a face analize încă din luna martie a acestui an. A primit îngrijiri medicale tot la Sanador în urma unui accident vascular. După ce a ajuns acasă, femeie a acuzat dureri de burtă și s-a întors la spital. 

Fiii femeii susțin că medicii de la Sanador i-au pus un diagnostic greșit și anume infecție cu bacteria Clostridium difficile. A primit tratament pentru acest diagnostic, iar în urmă cu aproximativ o lună i-a fost descoperit adevăratul diagnostic, o problemă la nivelul vaselor de sânge. 

În ultimele 10 zile a fost operată de 4 ori. Medicul chirurg spune că evoluția după operație a fost una bună, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit în ultimele două zile, iar joi dimineața a încetat din viață. 

Familia femeii spune că va depune o plângere penală pentru malpraxis. Motivul ar fi că înainte de diagnosticul corect, femeia ar fi fost tratată pentru o altă problemă care nu ar fi existat, iar acest lucru i-ar fi înrăutățit starea. 

George Rotariu, fiul femeii decedate: Mama noastră a ajuns aici, la un spital privat, unde oamenii ar fi trebuit să aibă grijă de ea şi să o facă bine, însă a fost diagnosticată după trei internări. De fiecare dată a fost greşit. I s-au dat medicamente, i s-au dat antibiotice pentru stomac deşi ea avea o problemă la vasele de sânge. Practic, era în faza iniţială a unui infarct. Pur şi simplu nu mai circula sângele către organele interne şi medicii o tratau pentru diferite infecţii la stomac.

Medicul spune că nu are nimic să-și reproșeze.

Bogdan Marţian, şef secţie chirugie generală: Diagnosticul a fost pus în aceeași zi, a început un tratement agresiv, cum e peste tot în lume, pentru lischemie mizenterică, boala pentru care suferea, a primit un anticoagulant, cu care a evoluat bine pentru două zile, după două zile, toată simptomatologia s-a ameliorat, după care sub același tratament starea a revenit mai proastă, s-a agravat. Aorta dumneaei era calcar, calcificată, lipsită de elesticitate, tot peretele vascular arterial calcificat. Pe 9, în situația asta am explicat familiei că singura resursă pe care o mai putem lua în considerare ar fi o intervenție chirurgicală pentru a dezobstrua artera, fie a rezeca partea de intestin care e mort. Le-am explicat și au înțeles că e posibil să nu putem depăși momentul operator sau să apară complicații importante. Nu am obținut o semnatură din partea lor că au înțeles, dar au semnat la fiecare gest medical, au semnat protocoalele nostre de accept.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri