Fii salvator. Prim ajutor pentru insuficiența respiratorie

Carla Tănasie Data publicării:
prim-ajutor-insuficienta-respiratorie

Digi24 a lansat o nouă campanie, „Fii salvator”, un proiect de televiziune unic în România, care țintește o problemă acută a societății românești - lipsa cunoștințelor de acordare a primului ajutor. Dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog, ne învață cum acordăm primul ajutor în caz de insuficiență respiratorie.

"Un pacient cu boală cronică pulmonară trebuie să aibă medicație de rezervă acasă, pe care o va avea la el atunci când iese pe stradă. Un astfel de pacient îl observăm că are dificultăți de respirație, că tușește, că îi este foarte greu să respire și atunci trebuie să-l ajutăm să-și administreze medicația de rezervă.

Dacă nu poate să-și administreze singur și efortul respirator pe care-l are este foarte mare, putem utiliza o sticlă de plastic pe care să o adaptăm, astfel încât spray-ul să intre. Administrăm două pufuri și-i dăm pacientului sticla să tragă încet aer din ea de 3-4 ori, pentru a inhala medicamentul. În situația în care pacientul își revine, putem să nu sunăm la 112, însă este obligatoriu să sunăm la acest număr dacă pacientul păstrează starea de dificultate în respirație.

Un asemenea pacient dacă este, însă, acasă și avem oxigen la dispoziție, este foarte bine să-i montăm narinele și să-i administrăm nu mai mult de trei litri de oxigen. Totodată, pe lângă spray-ul de rezervă pe care putem să-l folosim și pulsoximetrul care trebuie să fie pus pe deget pentru a evalua saturația oxigenului, este important ca pacientul, până la sosirea ambulanței, să inspire și să expire într-un balon sau într-o mănușă pentru a avea un expir cât mai lung, expir care permite ca toate gazele din sânge să iasă și să nu modifice starea de conștiință. Dacă totuși nu putem gestiona această situație și starea de conștiință este pierdută, punem pacientul pe o parte, asigurând căile respiratorii și așteptăm Ambulanța", ne-a explicat dr. Beatrice Mahler.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
prim-ajutor-accident-rutier
Fii salvator. Primul ajutor în caz de accident rutier
dr_cristian_toma
Fii salvator. Primul ajutor în caz de retenție urinară
Dr. Raluca Alexandru
Fii salvator. Prim ajutor în cazul degerăturilor
dr Anca Pantea
Fii salvator. Prim ajutor în caz de hiperglicemie
dr Cristian Toma
Fii salvator. Prim ajutor în caz de septicemie
Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...