Video Focar de infecție la Spitalul Județean Constanța: șobolani morți, gunoaie și infiltrații în subsolul unității medicale

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png (88)
Foto. Digi24

Situație alarmantă la Spitalul Județean de Urgență Constanța, după ce în subsolul unității medicale s-a descoperit mizerie acumulată de zeci de ani, apă stătută și șobolani morți. Mirosul puternic a atras atenția cadrelor medicale, iar în urma unei inspecții s-a confirmat dezastrul sanitar. Șeful administrativ al spitalului și-a dat deja demisia, iar muncitorii Regiei de Apă intervin pentru a igieniza zona.

Totul a început în urmă cu aproximativ o săptămână, când mai mulți medici din spital au sesizat un miros greu de suportat pe anumite holuri ale unității. În urma sesizărilor, reprezentanți ai Consiliului Județean au efectuat o inspecție, iar descoperirile au fost șocante.

„Este jale, nenorocire”

„La preluarea mandatului nu am fost înștiințată și nu am știut de această problemă. Pentru faptul că aveam un miros inclusiv pe acest hol, Direcția Anatomo-Patologică și Urgența m-au sesizat. Ne-am aplecat atenția și asupra acestei probleme”, a declarat Raluca Vericeanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța.

Conform imaginilor surprinse la fața locului, subsolul spitalului este complet insalubru: apă stătută, infiltrații, țevi sparte și o acumulare de resturi menajere vechi de zeci de ani.

„Din punct de vedere al igienei este jale, nenorocire! Din punct de vedere al structurii, am dispus efectuarea unei expertize pentru a vedea dacă nu cumva este afectată și structura spitalului. (…) Ce să vă spun? Șobolani morți, vii, resturi, pamperși, țevi colmatate, sparte”, a adăugat Raluca Vericeanu.

Șeful administrativ al spitalului a demisionat

Șeful administrativ al spitalului și-a dat demisia și urmează să fie înlocuit în zilele următoare. Între timp, muncitorii Regiei de Apă Constanța intervin la subsol pentru a scoate reziduurile cu ajutorul unor vidanje.

Președintele Consiliului Județean Constanța a anunțat că, în perioada următoare, vor fi efectuate controale și în alte unități medicale din județ, pentru a evalua situația sanitară a acestora, cu un accent deosebit pe subsolurile spitalelor.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...