Fructul popular din România care protejează organismul de mai multe boli. Medic: „Este benefic și împotriva anumitor tipuri de cancer”

Camelia Sinca Data publicării:
Fruct din România care protejează organismul de boli. Foto Shutterstock
Fruct din România care protejează organismul de boli. Foto Shutterstock

„Un măr pe zi ține doctorul departe” este una dintre cele mai cunoscute expresii când vine vorba de alimentația și sănătatea organismului. De-a lungul timpului, specialiștii în medicină au afirmat că un consum regulat de mere poate contribui la îmbunătățirea stării generale de sănătate, însă chiar este posibil să previi vizitele la doctor dacă consumi un măr pe zi? Medicul endocrinolog Diana Păun a explicat pentru Digi24 care sunt beneficiile merelor, dar și cum trebuie consumate.

Zicala este tradusă și cunoscută din limba engleză (“An apple a day keeps the doctor away”), unde o primă variantă a fost folosită încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Formularea modernă, „Un măr pe zi ține doctorul departe”, a început să fie mai des folosită din 1886.

Poate ține doctorul departe un consum regulat de mere?

Medic Endocrinolog Diana Păun: “Medicina stilului de viață pornește de la o alimentație sănătoasă și echilibrată și, în acest context, consumul unui măr pe zi, da, poate juca un rol important în îmbunătățirea sănătății. Se recomandă consumul unui măr în fiecare zi, însă este important de menționat faptul că, toate fructele sunt indicate în prima parte a zilei".

  • (Medicina stilului de viață este o ramură a medicinei axată pe asistența medicală preventivă și autoîngrijirea, care se ocupă cu cercetarea și educația tulburărilor cauzate de factorii distructivi stilului de viață)

Merele ajută și în curele de slăbire

"Merele sunt benefice inclusiv în curele de slăbire, deoarece conțin multă apă și o cantitate mare de fibre, iar asta ajută în procesul de digestie. Nu conțin multe calorii, sunt bogate în vitamine și minerale, și nu au lipide aproape deloc (grăsimi).

Merele, consumate cu regularitate, produc senzația de sațietate la nivelul organismului și pot reduce semnificativ indicele de masă corporală (IMC), un factor de risc care are legătură cu greutatea corpului și implicit bolile de inimă.

Consumul de mere poate ajuta la scăderea nivelului de colesterol din sânge, datorită conținutului de polifenoli și, de asemenea, protejează organismul de boli cardiovasculare (hipertensiune, accidente vasculare cerebrale).

Nu se recomandă un consum în exces de mere deoarece, dincolo de beneficiile lor, pot apărea tulburări de tranzit intestinal. De exemplul, în rândul persoanelor care se confruntă cu simptomele unui colon iritabil se recomandă consumul de mere coapte", a precizat medicul endocrinolog.

Sunt recomandate în dieta persoanelor diabetice

"Merele conțin glucide (și glucoză/fructoză), însă, chiar și așa, sunt recomandate în regimul alimentar al persoanelor diabetice deoarece conțin fibre, iar asta face ca absorbția glucidelor în intestin să fie mai lentă, iar glicemia nu crește rapid. Consumul de mere asigură un tranzit intestinal normal, iar fibrele solubile de tip peptine favorizează dezvoltarea microbiomului intestinal, al florei bacteriene bune" a declarat sursa Digi24.

Merele au efect antiinflamator și protector pentru organism

Un consum regulat de mere poate avea efect protector, antiviral și antibacterial, deoarece ține sub control nivelul colesterolul și al glicemiei în sânge.

Fructele proaspete conțin antioxidanți și quercetină (compus care funcționează ca un antioxidant, neutralizând acțiunea radicalilor liberi) ajutând, pe termen lung, la o barieră protectoare a organismului împotriva celulelor canceroase.

Consumul de mere are efecte antialergice

Sunt studii, inclusiv pe astmul bronșic și pe bolile bronhopulmonare, care au arătat că, un consum regulat de mere, poate să scadă frecvența crizelor de astm bronișic.

Coaja merelor este bogată în antioxidantul quercetină, care poate ajuta la reglarea sistemului imunitar și la reducerea inflamației din corp.

Antioxidanții din compoziția merelor pot avea efecte benefice împotriva anumitor tipuri de cancer

"Tot studiile au dovedit faptul că merele pot scădea riscul apariției cancerului de colon, cancerului mamar și al tractului digestiv, dar și cancerului pulmonar, datorită hiponutrienților din compoziție", conchide medicul endocrinolog Diana Păun.

Cercetările sugerează că aceste efecte benefice ar putea fi atribuite polifenolilor din mere, care împiedică multiplicarea celulelor canceroase.

(Cu toate acestea, specialiștii spun că sunt necesare ți alte cercetări suplimentare/studii pentru a înțelege mai bine legătura posibilă dintre mere și prevenirea cancerului, de exemplu, pentru a putea identifica mai exact cantitățile adecvate și momentul optim al consumului)

Un studiu axat special pe consumul de mere arată că persoanele care consumă cel puțin un măr pe zi par să aibă nevoie de un consum mai scăzut de medicamente.

Acest articol nu înlocuiește sfaturile unui medic specialist. Orice schemă sau recomandare de consum trebuie să vină din partea unei persoane autorizate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații