Guvernul vrea să adauge într-o săptămână peste 200 de noi locuri în secțiile de Terapie Intensivă

Data publicării:
terapie intensiva
Ultimele imagini pe care le vede un bolnav Covid înainte de a muri. Foto: Getty Images

Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, după ședința cu conducerea Ministerului Sănătății, că obiectivul este să crească capacitatea secțiilor de terapie intensivă din țară cu 200 de locuri.

“Am discutat despre creșterea capacității de tratare în secțiile de Terapie Intensivă. Am analizat posibilele soluții. Obiectivul nostru este ca într-o săptămână să creștem cu peste 200 de locuri numărul de locuri din secțiile de Terapie Intensivă. De asemenea, pregătirea noilor secții de Terapie Intensivă ale spitalelor care intră în funcțiune să fie extrem de riguroasă.

Am inventariat spitalele care urmează să intre în dispozitivul de luptă anti-Covid, în cursul zilei de mâine, cel târziu poimâine va fi emis ordinul ministrului Sănătății cu privire la aceste noi unități spitalicești care vor pune la dispoziție paturi de terapie intensivă.

Derularea verificărilor făcute de echipele comune DSP și Inspectorate pentru Situații de Urgență, de asemenea cu sprijinul tehnic al ISCIR și CNCIR pentru a verifica conformitatea cu reglementările a funcționării instalațiilor de alimentare cu oxigen, a instalațiilor de alimentare cu vacuum, cu aer comprimat și de asemenea situația alimentării cu oxigen. Pentru că și aici ne confruntăm cu o creștere dramatică a cantității de oxigen consumată și spitalele trebuie să facă toate efporturile pentru a avea toată cantitatea necesară pentru tratarea pacienților”, a declarat Ludovic Orban.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri