Imagini de la spectacolul de la Craiova, în urma căruia Florin Busuioc a suferit un infarct

Data actualizării: Data publicării:
spectacol busu

Actorul Florin Busuioc, în vârstă de 56 de ani, a suferit un infarct marți seara, la finalul unui spectacol, la Craiova. Imagini filmate de un spectator au fost postate pe Facebook.

Florin Busuioc a fost operat de urgență la spitalul din Craiova, unde i-a fost montat un stent, iar în această după-amiază a fost transferat la București, la Institutul CC Iliescu de la Spitalul Fundeni.

Actorul juca în spectacolul Central Park, la Filarmonica Oltenia din Craiova. El a început să se simtă rău în timpul spectacolului. A fost chemată o ambulanţă SMURD, care i-a acordat îngrijiri la faţa locului, apoi l-a dus la spital.

O întreagă polemică s-a iscat în jurul intervenției chirurgicale la care a fost supus actorul.

Medicul Vasi Rădulescu a criticat pe Facebok autoritățile, spunând că „Busu” a fost operat de doi tineri medici: Paul Traşcă (medic primar) și Eugen Ţieranu (medic rezident), iar cel din urmă este la finalul rezidenţiatului şi așteaptă de luni întregi ca la Clinica de Cardiologie să se facă angajări.

Rădulescu a mai scris că intervenția s-a făcut cu întârziere, pentru că medicul șef nu răspundea la telefon pentru a aproba operația. Acesta nu are însă competențe în domeniul cardiologiei.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a precizat la Digi24 că intervenția a fost făcută de o echipă de specialiști, condusă de doctorul Paul Trașcă, medic primar cu competențe în cardiologie intervențională, iar rezidentul despre care vorbea Vasi Rădulescu a asistat la montarea stentului, ca parte din această echipă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri