Imagini deplorabile din Secţia de Pshiatrie din Constanţa. Spital: Vrem să renovăm, dar nu avem unde muta pacienţii

Data actualizării: Data publicării:
spital pshiatrie
Imagini deplorabile din Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța

Imagini deplorabile din Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța au fost publicate vineri de USR Constanţa. Conducerea unităţii sanitare a comunicat că se doreşte renovarea secţiei, dar că există o problemă în sensul că pacienţii nu au unde să fie mutaţi.

„Noi am făcut o evaluare tehnică acolo și vrem să începem reabilitarea secției, dar pe cât putem, pentru că nu am unde să mut pacienții. Încercăm de mult să găsim soluții, dar nu avem unde să îi mutăm, nu avem o clădire care să ne permită actul medical”, a explicat managerul general al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, Cătălin Grasa.

El a precizat că luna aceasta se așteaptă să-i fie alocate fondurile necesare de la Consiliul Judeţean, iar lucrările să înceapă imediat ce este posibil.

„O să primim luna aceasta 350.000 de lei de la Consiliul Județean, la rectificarea bugetară, și ne apucăm de renovare, astfel încât interiorul clădirii să fie terminat până la sfârșitul anului. Tot ce se poate: igienizare băi, interioare, parchet pe jos, tavan, apoi și acoperișul. Pacienții vor trebui să rămână acolo și pe perioada lucrărilor. O să încercăm să găsim o soluție, să-i mutăm la etaj în timp ce facem parterul și invers …Activitatea medicală nu se poate opri, o să mergem numai pe urgențe”, a spus Grasa.

El a precizat că momentan în Secția de psihiatrie sunt internate aproximativ 50 de persoane, dintr-o capacitate de 70 de paturi

Potrivit managerului Spitalului Județean din Constanța, actuala locație în care funcționează secția de psihiatrie nu a fost construită ca un spital, având o altă destinație la darea în folosință, iar problemele vor fi rezolvate abia când va exista o clădire nouă, cu toate caracteristicile necesare unei astfel de secții.

USR Constanţa: Secţia de psihiatrie arată ca un loc unde s-ar putea turna filme horror

USR Constanța a publicat vineri imagini deplorabile din Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Secția de psihiatrie (Palazu Mare) a Spitalului Județean din Constanța arată ca un loc unde s-ar putea turna filme horror. Paturi vechi, cearceafuri pătate, pereți scrijeliți cu mesaje ale foștilor pacienți, toalete insalubre, tavane din care curge apa - un tablou de care au parte zilnic pacienții și cadrele medicale”, au scris reprezentanții USR Constanța.

Potrivit acestora, România se află pe locul doi în Europa din punct de vedere al incidenței bolilor mintale.

„Statul român este departe de a fi pregătit să îi ajute pe pacienții cu tulburări psihice. Dar la Constanța, situația este mult mai gravă. Constanța este singurul județ unde nu există o secție de bolnavi cronici. Toate județele care au o secție de psihiatrie în cadrul SJU au și spitale separate de psihiatrie, cu paturi pentru bolnavi acuți și cronici. Spitalele de specialitate sunt situate la periferie sau în afara reședințelor de județ. Toate dispun de condiții hoteliere, săli de sport, terapie ocupațională și acoperă toată patologia psihiatrică. La Constanța nu s-a putut. Am fost conduși de infractori care au transformat sistemul medical într-un rai al spăgilor”, a adăugat USR Constanța.

Sursa: Mediafax

Redactare G. M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un picior într-o gheată găsit pe cel mai înalt vârf din lume ar putea dezlega unul dintre marile mistere...
Digi FM
Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță în fiecare lună. El și fosta soție s-au despărțit după 20 de...
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
Sharon Stone dezvăluie numele actorului care sărută cel mai bine: E fabulos. Nu l-aș putea compara cu nimeni
Adevarul
De ce trăiesc femeile mult mai mult decât bărbații. Secretele longevității feminine explicate științific de...
Newsweek
În ce orașe s-au băgat banii pe card de alimente cu 3 zile mai devreme? De ce nu au primit toți?
Digi FM
Viața unui român care s-a mutat în Noua Zeelandă. A ajuns acolo cu 450 $, acum are o fermă profitabilă
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Momentul când un pescar sărută un rechin alb: „E o experiență unică în viață”
Film Now
Winona Ryder, despre alegerile greșite în materie de bărbați: "Ce naiba era în capul meu?" S-a iubit și cu...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh timpul in Dubai, dupa despartirea de Alexia Eram