În cârje după operaţia lui Burnei: M-a chinuit degeaba

Data publicării:
operat burnei

Curg plângerile la adresa celebrului ortoped Gheorghe Burnei, bănuit de procurori că făcea experimente ortopedice ilegale pe copiii pe care îi trata. Încă o familie l-a reclamat astăzi de malpraxis pentru că băiatul lor de 14 ani a ajuns să umble în cârje după ce medicul i-a pus o proteză. Şi adolescentul şi părinţii lui cred că intervenţia nu era necesară.

Adolescentul de vârsta liceului care umblă acum în cârje a fost operat în vară la spitalul "Marie Curie" din Bucureşti. Părinţii lui cred că medicul Burnei i-a pus un diagnostic nu neapărat corect, ci unul care să justifice montarea unei proteze.

O operaţie care practic nu era necesară, cu plăcuţe. Am primit informaţii de la alţi medici că trebuie să le scoatem urgent. Nu îi fac bine că îi opresc creşterea”, spune mama copilului.

Părinţii băiatului de 14 ani spun că au fost nevoiţi să cumpere de la firma unui medic turc plăcuţele folosite la operaţie. Societate cu care celebrul chirurg avea o relaţie nu tocmai legală, spun procurorii care îl anchetează deocamdată doar pentru luare de mită.

În schimbul pacienţilor pe care doctorul îi trimitea aici, el era recompensat, spun procurorii, cu vacanţe în străinătate, dar şi participări la diverse congrese.

Părinţii băiatului l-au reclamat pe chirurg pentru malpraxis. Nu pot să vorbească despre luare de mită, deşi admit că i-au dat bani medicului.

Mie, personal, nu mi-a cerut. În schimb, m-am prezentat eu singură. A acceptat. Asta era tradiţia acolo, după operaţie”.

Astăzi, procurorii au pus sechestru pe conturile fostului şef al secţiei de ortopedie pediatrică de la Spitalul pentru copii "Marie Curie". Vor să afle ce sume deţine şi de la cine au venit banii. Gheorghe Burnei este anchetat de duminică în arest la domiciliu.

(Sursa Digi24)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri