Încă doi bebeluși au fost infectați cu stafilococul auriu în maternitatea Giulești

Data actualizării: Data publicării:
nou-nascut bebelus spital generic shutterstock_631261640
Foto: Shutterstock

Încă doi bebeluşi au fost internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, ambii având afecţiuni cauzate de stafilococul auriu. Cei doi copii au fost aduşi joi seară, numărul bebeluşilor internaţi la Grigore Alexandrescu ajungând acum la 10. Copiii internaţi joi seară au piodermită cu stafilococ şi otită cu stafilococ auriu. Ministrul Sănătății a spus că întreaga situație a fost gestionată prost de maternitatea Giulești.

maternitate bebelus spital_shutterstock_360511145
FOTO: Shutterstock

„În momentul în care 11 persoane sunt confirmate cu infecție, cred că lucrurile ar fi trebuit altfel gestionate. Ascunsul sub preș este o chestiune națională”, spune Sorina Pintea, ministrul sănătății.

„Nu o instituție este de vină. Sunt de vină oamenii și trebuie să-i sancționăm dacă au greșit”, declară ministrul sănătății.

„Lucrurile vor fi ținute sub control. Bebelușii internați joi seară sunt de fapt reinternări, nu sunt cazuri noi. E vorba tot de bebeluși născuți în maternitatea Giulești”, precizează Sorina Pintea.

Criza medicală a fost generată de personalul maternităţii Giuleşti care nu s-a spălat pe mâini şi le-a dat stafilococ celor mai vulnerabili dintre pacienţi, copiilor de o zi sau două, născuţi acolo.

19 copii au ajuns la spital bolnavi. Iar 14 au stafilococul confirmat. 12 sunt în spital, 10 la Grigore Alexandrescu şi doi la Marie Curie.

De la Maternitatea Giulești au fost prelevate 49 de probe de la angajați, au venit rezultatele de la 38 de analize, iar în cazul a 11 angajați rezultatul a fost pozitiv: sunt purtători de stafilococ auriu. Acești angajați nu vor mai veni la serviciu până nu se vor trata și până când noile analize nu vor indica un rezultat negativ.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va face public raportul final vineri și a anunțat deja că măsurile vor fi drastice. Astfel, s-ar putea decide închiderea temporară a Maternității Giulești.

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sirbu" spuneau joi că, dintre cei 11 angajaţi depistaţi cu stafilococ auriu, „unu sau doi” sunt medici şi nouă asistente şi că există protocoale privind dezinfecţia, iar „în majoritatea cazurilor” acestea se respectă. Pe de altă parte, aceştia afirmă că „părinţii şi, în general, pacienţii din România ar trebui să fie foarte atenţi cu acest dat în judecată, pentru că dacă ei vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate unde este apărat de legi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri