Marea Britanie va interzice reclamele la produsele de tip „junk food” în timpul zilei, pentru a combate obezitatea infantilă

Data publicării:
dulciuri-ciocolata-copii
FOTO: Shutterstock

Publicitatea pentru produsele de tip „junk food”, alimente considerate nesănătoase din cauza conținutului ridicat de zahăr, sare și grăsimi saturate, va fi interzisă în Regatul Unit pe parcursul zilei, odată cu intrarea în vigoare a unei legi a cărei aplicare a fost amânată aproape trei ani, în urma negocierilor tensionate cu industria alimentară, potrivit EFE.

Concret, reclamele la aceste produse nu vor mai putea fi difuzate la radio și televiziune între orele 5:30 și 21:00. De asemenea, promovarea lor va fi complet interzisă pe rețelele sociale, pe tot parcursul zilei.

În schimb, afișele publicitare vor continua să fie permise în spații precum stațiile de autobuz sau vitrinele magazinelor.

O problemă majoră de sănătate publică

Guvernul britanic a pregătit această măsură de mai bine de trei ani, obiectivul principal fiind reducerea obezității infantile.

Potrivit datelor oficiale, unul din zece copii cu vârste între 4 și 5 ani este afectat de obezitate, iar costurile asociate acestei probleme depășesc anual 11 miliarde de lire sterline pentru sistemul public de sănătate.

Executivul de la Londra estimează că simpla eliminare a publicității pentru alimentele nesănătoase va reduce consumul copiilor cu peste șapte miliarde de calorii.

Această scădere ar putea preveni aproximativ 20.000 de cazuri de obezitate în rândul minorilor și ar genera economii de circa două miliarde de lire sterline pentru sistemul de sănătate, deja supus unei presiuni financiare ridicate.

Efecte și asupra sănătății dentare

Consumul excesiv de zahăr nu este asociat doar cu obezitatea. Datele citate de autorități arată că unul din cinci copii cu vârsta sub cinci ani suferă de carii dentare, o problemă strâns legată de alimentația bogată în produse zaharoase.

Noua legislație se aplică unui număr de 13 categorii de alimente, printre acestea se numără produse considerate „evidente”, precum băuturile carbogazoase, ciocolata, biscuiții, prăjiturile industriale, înghețata sau cerealele pentru micul dejun.

Sunt incluse și produse mai generale, precum pizza, sandvișurile sau mâncarea gata preparată, dacă acestea îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii: conținut ridicat de grăsimi saturate, zaharuri sau sare.

Guvernul a subliniat că măsura nu vizează în mod direct anumite mărci, ci are rolul de a încuraja companiile să își reformuleze produsele, optând pentru rețete mai sănătoase.

În sprijinul deciziei, autoritățile britanice au invocat studii medicale care arată că expunerea copiilor la reclame pentru alimente nesănătoase influențează alegerile alimentare ulterioare și contribuie la formarea preferințelor încă de la vârste foarte fragede, crescând

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”