Mărturia unui tânăr operat la degetul greșit. Cum a aflat medicul în timpul operației

manasesc 3
FOTO: Facebook/ Vlad Manases

Povestea de necrezut a unui tânăr din Cluj-Napoca care s-a dus să se opereze la un deget bolnav, iar medicul i-a taiat și operat un alt deget a strânit revolta internauților. Și nu e de mirare, mai ales că pacientul a fost nevoit să atragă atenția chirurgului asupra faptului că operează degetul greșit.

manasesc 3
FOTO: Facebook

Vlad Manases a povestit întreaga întamplare pe o rețea de socializare și a atașat trei poze cu degetele operate. Deși avea nevoie de o operație la degetul mic, chirurgul, de Clinica de Recuperare din Cluj-Napoca, a început să-i opereze degetul mijlociu. În timpul procedurii, pacientul a fost cel care a bănuit că ceva e în neregulă.

Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul, în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește și mă întreabă: „Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?” „Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat”, a scris Vlad Manases pe Facebook.

Astfel tânărul s-a ales cu un deget mutilat degeaba în urma intervenție chirurgicale, a trebui să stea de două ori mai mult pe masa de operație din această cauză și dacă nu ar fi observat chiar pacientul greșeala medicului, bărbatul ar fi avut și mai mult de suferit.

Vlad încearcă să atragă astfel atenția asupra sistemului medical defectuos din România.

Mărturia tânărului :

„Cateva amanunte pentru cei interesati si viitori pacienti ai Clinicii de Recuperare din Cluj-Napoca: vi se poate intampla si voua, si vi se poate intampla ceva mult mai grav decat ce am patit eu. Sa va povestesc pe scurt ce s-a intamplat: Imi rup tendonul de la degetul mic cu 2 saptamani in urma, la un festival, in cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un 'pac' si nu mai reuseam sa imi extind complet degetul. Revin in oras si incep sa fiu plimbat de la un medic la altul.

Medicul de familie zice ca-i luxatie si ma trimite la Ortopedie. Pe biletul de trimitere imi scrie 'Ortopedie Stomatologica' (da, Ortopedie Stomatologica, doamnelor si domnilor), pentru ca trebuia sa imi demonstreze din nou cineva ca incompetenta se plateste, dar din pacate nu se plateste cu banii si timpul acestor incompetenti. Ajung intr-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de Mullet Finger la degetul 5 de la mana stanga. Dupa o zi intreaga de stat la cozi si pe holurile spitalului, intru intr-un final in operatie. 

Ma duc relaxat, e o operatie la degetul mic. What could go wrong, nu? Doi asistenti ma asteapta in sala de operatii. Ma pregatesc, ma leaga ca-n filme la EKG si la tubul de oxigen. E prima mea operatie. Imi pun asistentii un garou pneumatic pe bratul stang, il pornesc si imi injecteaza in brat un anestezic puternic. Il cheama pe profesor, acesta fiind deranjat doar cand masa este pusa si tacamurile sunt pregatite. Vine profesorul si incepe sa taie.

Dupa o jumatate de ora incep sa imi pun intrebari. Bratul incepe sa ma doara groaznic si ma gandesc in momentul acela ca degetul meu mic e cam ferit de baietii acestia care se distreaza de minune. Ii spun doctorului ca anestezia si-a facut bine efectul in sensul in care nu simt ca lucreaza la degetul mic. Profesorul se opreste si ma intreaba: "Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?" "Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat." Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operatii decat ar fi trebuit sa stau. Garoul ala pneumatic mi-a provocat, probabil, cea mai crunta durere pe care am simtit-o in intreaga mea existenta (si am facut magarii, n-am fost un copil cuminte).

Pentru cine are urechi sa auda, ochi sa vada si speranta ca poate se mai schimba ceva in tara asta: EU AM ATRAS ATENTIA ASUPRA FAPTULUI CA STIMABILII OPERAU LA DEGETUL GRESIT! Aveam fisa aia facuta degeaba. Am facut radiografii degeaba. Degetul ala mic statea degeaba intr-o pozitie nefireasca. Omul a venit pornit pe degetul meu mijlociu. Il va primi, in curand. N-am facut caz. Nici nu stiu daca voi face vreodata, pentru ca astia te dau in consemn neoficial la toate institutiile medicale de stat sau private si daca am nevoie de o alta operatie vreodata, voi fi refuzat pentru ca mi-am cerut dreptate. Ce mai am de zis? A, da... ce dracu mai cautam in tara asta?”.

Potrivit ziardecluj.ro, profesorul Alexandru Georgescu, în vârstă de 65 de ani este chirurgul pastician care l-a operat pe Vlad. Împotriva lui ar fi fost depusă o plângere pentru vătămare corporală, când, în 2014, medicul i-ar fi amputat o parte din picior unui pacient din cauza unei băsici.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate