Medicamentele generice ajung pe lista de compensare cu o întârziere de până la 2 ani: „Afectează accesul pacienţilor la tratamente”

Data actualizării: Data publicării:
medicamente pe o masa
Foto: GettyImages

Producătorii de medicamente generice atrag atenţia că introducerea acestor tratamente pe lista de compensare are loc cu întârzieri de până la doi ani, ceea ce afectează grav accesul pacienţilor la terapii esenţiale şi subliniază că, în ultimii 10 ani, în timp ce costurile materiilor prime şi ale bunurilor industriale au crescut, preţurile medicamentelor generice au scăzut constant.

„În ultimii 10 ani, în timp ce costurile materiilor prime şi ale bunurilor industriale au crescut cu 30-45%, preţurile medicamentelor generice au scăzut constant. Medicamentele generice ajung pe lista de compensare cu o întârziere de până la 2 ani, afectând accesul pacienţilor. Se aplică preţul cel mai mic şi taxa clawback, fără posibilitatea ajustării preţurilor în funcţie de costuri reale”, a declarat sâmbătă Călin Băjan, liderul grupului de lucru pentru preţuri al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

El a explicat că inflaţia, cerinţele de mediu şi costurile asociate îngrijirii populaţiei vârstnice cresc semnificativ cheltuielile de producţie. Într-un sistem rigid, unde preţurile nu pot fi ajustate în funcţie de realităţile economice, aceste presiuni duc la retragerea medicamentelor de pe piaţă şi, implicit, la reducerea accesului pacienţilor.

La rândul său, Simona Cocoş, membru în Consiliul Director al APMGR, a subliniat că introducerea medicamentelor generice şi biosimilare în Lista medicamentelor compensate necondiţionat - adică acele tratamente care corespund medicamentelor inovatoare cu brevet expirat şi care se află în contracte de tip Cost-Volum - se face cu întârzieri de 1,5 - 2 ani.

„Avem o pondere importantă a medicamentelor inovatoare atât ca volum, dar şi ca sumă, iar tratamente care pot fi rezolvate cu medicamentele generice, datorită întârzierilor din sistem, sunt rezolvate la preţuri de două - de trei ori mai mari cu cele inovatoare”, a susţinut Cocoş la un eveniment organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi APMGR.

Ea a adăugat că medicamentele generice reprezintă doar 20% din totalul cheltuielilor cu medicamentele din sistemul de sănătate, relatează Agerpres.

Reprezentantul APMGR a spus că medicamentele generice introduse pe piaţă în perioada 2016-2023 au generat optimizare bugetară de peste un miliard de euro pentru sistemul de sănătate. Astfel, contribuţia la bugetul de stat a fost de 1,56 miliarde de lei (0,3% din buget).

Totodată, Simona Cocoş a declarat că 40% din producţia de medicamente generice merge către export. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”