Medicamentele inovative pentru pacienții oncologici sau cu boli rare, așteptate de trei luni

Data publicării:
National Pharmaceutical Factory Threatened To Close In Gaza
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Cele 21 de medicamente inovative, introduse pe lista compensatelor, printr-o hotărâre de Guvern acum aproape 3 luni, încă nu au ajuns la pacienţi. Terapiile sunt pentru tratarea pacienţilor oncologici sau cu boli rare. Medicii nu pot prescrie tratamentele, pentru că nu au fost elaborate protocoalele terapeutice. Asociaţiile de pacienţi trimit o scrisoare deschisă autorităţilor cu mesajul: „Ajutaţi-ne să prindem Crăciunul!”

Hotărârea de Guvern a fost emisă pe 27 iulie, iar de atunci comisiile din cadrul Ministerului Sănătăţii au lucrat la elaborarea protocoalelor prin intermediul cărora pot fi prescrise aceste medicamente. Acum, procedurile sunt pe ultima sută de metri, ultimul pas fiind avizarea protocoalelor de către CNAS.

„Toate deciziile Ministerului Sănătăţii şi Guvernului pot fi definite printr-un singur cuvânt: genocid. Şi-mi asum ceea ce spun şi ştiţi că de fiecare dată am acţinat şi voi acţiona şi de data aceasta pentru că nu voi mai permite să moară copii cu şanse reale de supravieţuire, să moară pacienţi care nu au acces la tratamentele inovatoare care pot face diferenţa între viaţă şi moarte”, afirmă Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Pacienţilor cu Boli Cronice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...