Medicamentul Euthtyrox continuă să lipsească din farmacii. Decizia luată de Agenţia Naţională a Medicamentului

Data publicării:
cutie cu medicamentul Euthyrox
Foto: Profimedia Images

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România va face noi verificări în ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Euthyrox pe piaţă, în condiţiile în care pacienţii reclamă în continuare lipsa acestui medicament din farmacii, informează Agerpres.

Verificările se fac atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro.

„Deşi s-au luat măsuri pentru remedierea problemelor apărute în ceea ce priveşte disponibilitatea medicamentului Euthyrox (levotiroxină), Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România primeşte în continuare sesizări de la pacienţii care nu găsesc acest produs în farmacii”, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Astfel, în ciuda suplimentării cantităţilor puse pe piaţă în luna aprilie, încă se înregistrează discontinuitate în aprovizionarea farmaciilor, în toată ţara, cu acest tip de medicament.

„În perioada următoare, agenţia va continua verificările privind respectarea obligaţiei de serviciu public, atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro, în aşa fel încât aceasta să se reflecte în capacitatea farmaciei de a răspunde nevoilor pacienţilor”, informează Agenţia Medicamentului.

Conform datelor instituţiei, consumul de levotiroxină a crescut cu până la 50% în perioada ianuarie - februarie 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, motiv pentru care agenţia a solicitat companiei producătoare suplimentarea cantităţilor disponibile pentru piaţa românească.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri