Ministerul Sănătăţii a făcut în ultima lună plăţi de peste 270 de milioane de lei pentru proiectele din sănătate cu finanţare prin PNRR

Data actualizării: Data publicării:
holul unui spital
Foto: Shutterstock

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că s-au făcut, în ultima lună, plăţi în valoare de peste 270 de milioane de lei pentru proiectele de infrastructură din sistemul de sănătate cu finanţare în cadrul PNRR. De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat 41 de acte adiţionale pentru continuarea investiţiilor esenţiale. 

„În săptămâna 25-29 mai, Ministerul Sănătăţii a virat o nouă tranşă de bani, în valoare de 44,8 milioane de lei, destinată proiectelor de infrastructură medicală finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Fondurile au ca scop urgentarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie, modernizare, extindere sau dotare a obiectivelor sanitare incluse în program pentru ca acestea să înainteze fără blocaje financiare, astfel încât noile standarde de îngrijire medicală să fie accesibile pacienţilor la termenele asumate”, anunţă, vineri, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă. 

Instituţia precizează că, în total, pe parcursul ultimei luni, Ministerul Sănătăţii a efectuat plăţi în valoare totală de aproximativ 276 milioane de lei pentru proiectele de infrastructură din sistemul de sănătate cu finanţare în cadrul PNRR. 

„Plăţile reflectă un ritm susţinut de decontare a lucrărilor efectuate pe teren şi fac parte din angajamentul ministerului de a transforma infrastructura medicală din România cu ajutorul fondurilor europene. Echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii continuă să monitorizeze zilnic progresul fiecărui proiect în parte, oferind suport beneficiarilor pentru ca toate termenele limită din PNRR să fie respectate”, a mai transmis ministerul. 

De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat încă 41 de acte adiţionale pentru continuarea investiţiilor esenţiale din PNRR. 

Ministerul Sănătăţii explică şi către ce vor merge banii, fiind vorba de 11 ambulatorii - extindere, modernizare şi dotări: 

- 6 spitale mai sigure: Investiţii masive pentru combaterea infecţiilor nosocomiale. 

- 1 secţie ATI nou-născuţi: Infrastructură critică pentru salvarea celor mici. 

- 23 de proiecte de digitalizare: spitale publice, servicii de ambulanţă şi DSP-uri complet modernizate prin tehnologie.

Citește și GRAFICE Ministerul Energiei accelerează plățile din PNRR: peste 76 milioane de euro au fost deja achitate beneficiarilor 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme