Ministerul Sănătăţii face apel la donare de sânge către bucureşteni

Data publicării:
donare sange getty donator

Ministerul Sănătăţii a lansat, joi, un apel la donare de sânge către bucureştenii care au rămas în Capitală în perioada minivacanţei de 1 Decembrie, scrie News.ro.

donare sange getty donator
Foto: Guliver/GettyImages

„La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! Ziua Naţională înseamnă solidaritate. Putem transforma această idee în ceva palpabil şi cuantificabil, în unităţi de sânge. În spitalele din România sunt mii de pacienţi care au nevoie de sânge şi îi putem ajuta printr-un gest simplu, care nu costă nimic”, este mesajul postat, joi, pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii (MS).

Alături de Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, ministerul lansează un apel către toţi bucureştenii pentru ca în minivacanţa de 1 Decembrie să meargă să doneze sânge.

„Medicii atrag atenţia că şi în perioada vacanţelor şi zilelor libere, nevoia de sânge din spitale se menţine la un nivel ridicat, în vreme ce numărul de donatorilor scade substanţial”, avertizează Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii MS precizează că Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti va fi deschis în 2 decembrie, între orele 7:30 şi 13:30.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri