MS: S-a încheiat achiziția vaccinurilor BCG și hepatitic B, urmează să fie livrate în perioada următoare

Data actualizării: Data publicării:
program vaccinare copii
Program de vaccinare pentru copii. Foto: Guliver/Getty Images

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că a încheiat procedurile pentru achiziția a 406.000 de doze de vaccin BCG, care vor fi livrate joi către Unifarm, și ulterior către direcțiile de sănătate publică, precum și pentru 160.000 de doze de vaccin hepatitic B.

Cele 406.000 de doze de vaccin BCG vor fi livrate joi către Unifarm, și ulterior către direcțiile de sănătate publică, iar cele 160.000 de doze de vaccin hepatitic B urmează să fie livrate în perioada următoare, informează Ministerul Sănătății.

La nivel național, la începutul lunii iunie existau stocuri de 48.781 de doze vaccin hepatitic B și 65.900 de doze de vaccin BCG.

„Consumul lunar de vaccin este, în medie, de 12.500 de doze/lună pentru vaccinul hepatitic B și 27.000 de doze/lună pentru vaccinul BCG”, anunță MS.

Ministerul Sănătății a efectuat mai multe redistribuiri de vaccin între județe, în funcție de necesitățile locale, în vederea asigurării continuității în derularea Programului național de vaccinare.

Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate publică teritoriale să identifice dacă există copii născuţi în această perioadă și care nu au fost imunizaţi în vederea gestionării corecte pentru recuperare la vaccinare.

MS menționează că toţi copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi la vaccinare prin maternităţi şi cabinetele medicilor de familie, fără afectarea schemei de vaccinare obligatorie.

Citește și: Vaccinurile împotriva tuberculozei și a hepatitei B, incluse în schema obligatorie pentru copii, nu se mai găsesc nicăieri în țară

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri