O adolescentă însărcinată a murit din cauza gripei

Data actualizării: Data publicării:
Health Authorities Seek Clues To EHEC Outbreak
Foto: Gulliver/Getty Images

O tânără în vârstă de 17 ani, însăarcinată, din judeţul Covasna a murit din cauza gripei, astfel că numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 88, de 3 ori mai mare decât iarna trecută, a anunţat, vineri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). 

Directorului instituţiei, Agoston Laszlo, a declarat pentru Agerpres că tânăra a fost internată în urmă cu câteva zile la secţia Infecţioase a Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, iar apoi a fost transferată la ATI, unde a încetat din viaţă.

"Am primit rezultatul probelor trimise la laboratorul de la Bucureşti şi s-a confirmat diagnosticul", a declarat Agoston Laszlo.

Potrivit medicul epidemiolog Santa Ferenc din cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, cauza decesului a fost infecţie virală cu virusul gripal din grupa A H1.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a anunţat pe data de 22 februarie primul deces din cauza gripei - un bărbat în vârstă de 53 de ani din Tulcea.

Directorul medical al Spitalului, dr. Antal Almos, a declarat la acea vreme că bărbatul fusese internat pentru o operaţie, dar, pentru că prezenta semnele unei infecţii respiratorii grave, a fost transferat la Secţia de boli infecţioase, unde a încetat din viaţă.

În acceaşi zi, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a suspendat, pe termen nelimitat, programul de vizitare a pacienţilor, în scopul protejării acestora, după ce măsura fusese aplicată preventiv în urmă cu două săptămâni la secţiile Neonatologie şi ATI.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunţat vineri că numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 88 la nivel naţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri