Operație minim invazivă pentru un bărbat cu o boală severă frecventă

Data publicării:
chirurgie_robotica_sanador_oncologie Articol susținut de SANADOR

Controalele de rutină pot ajuta la depistarea din timp a unor afecțiuni severe, care netratate pot duce la complicații sau chiar pot pune viața în pericol. Așa a aflat și Corneliu, acum în vârstă de 73 de ani, că suferea de cancer de colon, pentru care avea nevoie de tratament în cel mai scurt timp.

Bărbatul își monitoriza periodic sănătatea prostatei, iar pe lângă testul PSA, a decis să facă și un set de analize de sânge. Printre altele, rezultatele au evidențiat și o hemoglobină foarte scăzută. La recomandarea medicului, a urmat un tratament cu suplimente de Fe și vitamine, însă fără efect. Apoi, a făcut și o transfuzie de sânge. De asemenea, Corneliu a efectuat și o colonoscopie, în timpul căreia medicul din orașul său i-a depistat o formațiune suspectă, localizată la nivelul rectului superior. În urma biopsiei, a rezultat prezența celulelor neoplazice.

Corneliu a decis să vină în București, la un spital de stat, unde a repetat colonoscopia. De data aceasta, a fost identificată încă o formațiune suspectă, la nivelul cecului. Examenul anatomopatologic a confirmat și de data aceasta existența celulelor neoplazice. Bărbatul a înțeles că are nevoie de tratament imediat și a început să se informeze. După mai multe căutări, a optat pentru serviciile SANADOR. A fost preluat de un medic oncolog de la Centrul Oncologic SANADOR, i s-au făcut mai multe investigații, fiindu-i confirmat diagnosticul de adenocarcinom sincron de cec și de rect.

Pentru că avea nevoie de intervenție chirurgicală, decizie terapeutică stabilită în Comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board), Corneliu s-a programat la Dr. Bogdan Marțian, șeful Secției de Chirurgie Generală și directorul medical al Spitalul Clinic SANADOR. Medicul i-a explicat variantele de tratament chirurgical, iar bărbatul a optat pentru chirurgie robotică.

Intervenția robotică a constat în rezecția anterioară joasă de rect, hemicolectomie dreaptă și visceroliză. Toate procedurile au fost realizate robotic, operația a decurs fără probleme, finalizându-se cu succes, iar pacientul s-a recuperat cu ușurință. În a opta zi de la intervenție, a primit permisiunea de a se externa, având tranzitul intestinal instalat.

Tratamentul chirurgical a fost completat cu chimioterapie și radioterapie externă, ședințe pe care le-a efectuat la Centrul Oncologic SANADOR.

Pe lângă cancerul colorectal, Corneliu a fost diagnosticat în urma analizelor și cu adenom de prostată, afecțiune care a fost tratată tot la Spitalul Clinic SANADOR, de Conf. Dr. Marcian Manu, șeful Secției de Urologie, printr-o tehnică minim invazivă. De asemenea, avea și un polip pe sigmoid, așa că a ales să facă la Spitalul Clinic SANADOR și rezecția de polip, pentru a preveni astfel un nou cancer. În prezent, Corneliu se simte foarte bine, merge periodic la control și respectă toate indicațiile medicale.

La SANADOR, pacienții au acces la consulturi de specialitate și investigații imagistice avansate, inclusiv la colonoscopie, pentru diagnosticul corect al cancerului colorectal și pentru stabilirea tratamentului corespunzător.

Decizia terapeutică potrivită pentru fiecare caz în parte este stabilită de Tumor Board, astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate pe termen lung. Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, intervențiile au loc la Spitalul Clinic SANADOR, într-un bloc operator foarte bine dotat, fiind realizate de medici cu vastă experiență, cu sprijinul specialiștilor din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I.

În completarea tratamentului chirurgical, pacienții beneficiază la Centrul Oncologic SANADOR de toate tipurile de tratamente oncologice disponibile: chimioterapie, radioterapie, brahiterapie, stereotaxie, imunoterapie și terapii țintite, în funcție de indicație.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Maşinile care se vor impozita triplu. Se aplică regula 'poluatorul plăteşte' din 2026
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos