Pacienții le dau note medicilor

Data publicării:
voluntari spitale

Pacienţii care sunt internaţi în spital vor putea să-şi spună părerea, la externare, despre modul în care au fost trataţi. Nu vor risca nimic, pentru că totul va fi confidenţial - nu vor răspunde la întrebări în prezenţa personalului medical, ca până acum. Noul proiect al Ministerului Sănătăţii prevede un nou chestionar, care poate fi completat acasă, în tihnă.

Noul chestionar are 10 întrebări la care pacienții pot răspunde după ce pleacă din spital fie prin e mail, fie prin sms, fără să își dezvăluie identitatea. Pacientul trebuie să dea o notă, de la 1 la 4, în primele cerințe referitoare la: gradul de mulţumire a pacientului faţă de serviciile medicale oferite de spital, activitatea şi implicarea medicului sau curăţenia din spital.

În plus, pacientul este întrebat și dacă a cumpărat medicamente sau alte materiale sanitare pe durata internării, dacă a primit explicaţii clare cu privire la diagnostic şi tratament, şi dacă starea sa de sănătate este mai bună după externare.

Dacă sunt semnalate incidente, mesajul ajunge la Compartimentul de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii care va contacta ulterior pacientul.

Rezultatele chestionarului vor fi publicate trimestrial pe site-ul ministerului sănătății și contează și în evaluarea conducerii din spital.

Acest proiect care se referă la mecanismul de feedback al pacientului după internare exista încă din 2015. Însă până acum chestionarele erau completate în prezența personalului medical și răspunsurile nu erau confidențiale.

Așa s-a ajuns la un rezultat surprinzător, și nerealist, au considerat reprezentanții Ministerului Sănătății: 97,5 dintre pacienți erau mulțumiți de calitatea serviciilor din spitale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri