Palpitațiile pot duce la moarte subită. Cine sunt cei mai afectați de aritmiile cardiace

Data publicării:
inima corp omenesc
FOTO: Shutterstock

Aritmia cardiacă se caracterizează prin modificări ale ritmului normal al inimii şi poate fi una dintre cauzele morţii subite în rândul persoanelor în vârstă şi al sportivilor, precum fotbaliştii, potrivit unui cardiolog mexican, citat sâmbătă de EFE.

inima corp omenesc
FOTO: Shutterstock

Potrivit medicului Eduardo Liceaga, aritmiile sunt foarte des întâlnite la vârstnici (deoarece au mai mari probabilităţi să sufere de boli cardiace şi alte probleme de sănătate, scrie Agerpres.

În timp ce fotbaliştii, ca urmare a efortului impus inimii, îşi pot pierde cunoştinţa şi deceda subit în timpul unei partide, a declarat medicul de la serviciului de cardiologie al Hospital General din Mexic.

Ceasornicul natural al inimii - o masă mică de celule speciale ce formează nodulul sinoatrial - poate funcţiona defectuos şi poate dezvolta o rată anormală a impulsului electric. Specialistul a explicat că frecvenţa cardiacă normală la o persoană este de între 60 şi 100 de bătăi pe minut.

Totuşi, există ocazii în care frecvenţa este mai mică de 60 de bătăi pe minut, numită bradicardie, sau de peste 100 de bătăi pe minut, situaţie care generează tahicardie. De obicei tahicardia este însoţită de simptome ca dureri în piept, palpitaţii, dureri de cap, ameţeli.

Bradicardia este deseori însoţită de scăderea tensiunii arteriale, ceea ce poate provoca simptome precum oboseala, dispnee (respiraţie dificilă), ameţeli sau stări de leşin. Ambele situaţii afectează sistemul electric al inimii şi sunt provocate de boli cronice degenerative, precum hipertensiunea arterială.

Cardiologul mexican a subliniat că variaţiile în palpitaţiile inimii pot fi prezente la orice vârstă, deşi la populaţia infantilă este vorba de o situaţie provocată de o malformaţie congenitală, care în unele cazuri poate fi corectată chirurgical.

Totuşi, el a recomandat persoanelor care suferă de vreo boală cronică degenerativă, precum diabetul sau insuficienţa renală, să efectuează un control de specialitate adecvat pentru a evita orice afecţiune a inimii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri