Povești cu final diferit pentru doi frați cu Covid-19, unul vaccinat și celălalt nevaccinat: „Fratele de asta nu a trecut”

Data publicării:
femeie
Povești cu final diferit pentru doi frați cu Covid-19. Foto: Captură video

La 10 luni de la începerea campaniei de vaccinare anti-COVID în România, încă sunt prea mulți oameni care ignoră această posibilitate de a se feri de formele grave ale bolii. Poveștile celor care au făcut boala, dar s-au vaccinat, vorbesc de la sine despre eficiența acestor seruri. În schimb, există prea multe cazuri de pacienți în stare gravă sau decedați, pentru care eventualele efecte adverse au cântărit mai mult decât beneficiile imunizării. Vă prezentăm și un un astfel de caz.

Gheorghe și Niculina sunt acum parte din statistica sumbră a valului patru al pandemiei. Ambii cu vârste de peste 70 ani, nevaccinați, s-au stins la București în această lună, după o lungă agonie într-o secție de Terapie Intensivă. N-a putut veni aproape nimeni la înmormântarea lor, pentru că familia este răspândită în toată lumea.

 Lidia Popescu: Îngrozitor a fost pentru că eram și eu bolnavă și mă gândeam că dacă mi se întâmplă și mie. Și faptul că nu am putut merge la el la înmormântare a fost groaznic.

Lidia, sora lui Gheorghe, locuiește alături de soțul ei Vasile de 16 ani lângă Oradea. Ambii au aflat că sunt infectați cu COVID-19 cu o zi înainte ca ruda lor să piardă lupta cu boala, la București.

 Lidia Popescu: Mereu mă gândeam: Asta mă ajută. Eu o să trec mai ușor că sunt vaccinată. Fratele de asta nu a trecut, că n-a fost vaccinat.

 Vasile Popescu: Efectele adverse sunt mai puțin importante față de beneficii.

Poveștile celor două familii par desprinse din două filme total diferite. Dacă cei din Bihor au scăpat fără emoții de infecție, rudele lor din București nu au avut nicio șansă în fața virusului.

 Lidia Popescu: Fetele erau în America, sunt și acum, nici nu au fost la înmormântare, și nu au avut încrede nici în vaccin, nici în COVID, că e o răceală și ei s-au luat după copii. De fapt și noi, dacă nu insistau copiii, și băiatul și fata, care e medic, nu ne vaccinam.

Între timp, valul 4, care ne-a surprins cu o rată de vaccinare de doar 30%, face ravagii în toată țara. Peste 80% din activitatea Ambulanței Bihor reprezintă cazuri COVID-19.

 Liciniu Venter - manager Serviciul de Ambulanță Bihor: Eu nu am întâlnit de 22 de ani atâtea solicitări și efectiv nu facem față, nu putem acoperi toate solicitările. Avem solicitări care sunt în așteptare câte 3-4 ore.

Situația este disperată și în spitale, acolo unde medicii și asistentele se confruntă cu o avalanșă de cazuri.

Dr. Ovidiu Burtă - director medical Spitalul Municipal Oradea: Am ajuns la maximul posibilităților noastre de a gestiona situația. Dar nu mai este însă mult până la a claca.

Îmbucurător este totuși faptul că, de câteva zile, campania de vaccinare înregistrează record după record în România.

-Nu te protejează total dar parțial te ajută. Măcar ești împăcat mental, pentru că altfel, mă tot gândesc, iar am fost acolo, m-am întâlnit cu nu știu cine. Așa nu mai îmi bat capul.

Dr. Marian Flița - coordonator centru de vaccinare: Este singura armă pe care o avem la îndemână la momentul acesta pentru a stopa pandemia.

Specialiștii din România cred că un eventual val 5 al pandemiei nu ar avea efectele catastrofale deoarece numărul celor se vaccinează este într-o continuă creștere.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri