Primarul Sucevei: Nu se pot deschide centrele de vaccinare anti-COVID. Doar trei medici s-au oferit voluntari

ion lungu tine in mana adeverinta de vaccinare anti covid.
Ion Lungu, primarul Sucevei, s-a vaccinat împotriva COVID pe 18 ianuarie. Foto: Facebook

În municipiul Suceava nu pot fi deschise centre de vaccinare împotriva COVID-19, deoarece nu există cadre medicale dispuse să le deservească, a declarat miercuri Ion Lungu, primarul orașului, într-o conferinţă de presă.

Primarul Sucevei făcut apel către cadrele medicale din municipiu să se alăture campaniei de vaccinare pentru că, până în prezent, un număr insuficient şi-a exprimat dorinţa în acest sens.

„Noi am avut discuţii la DSP, ne-am adresat Colegiului Medicilor cu o adresă, am avut discuţii la Primărie cu preşedinta asociaţiei medicilor de familie, cu medici de familie. Ne-ar trebui o structură de minim zece medici, 20 de asistenţi medicali şi zece registratori, dacă mergem pe un singur flux de vaccinare. Din păcate, sunt doar trei medici doritori. Nu avem un echipaj complet să deschidem măcar un centru. Noi vrem să deschidem, în primă etapă, două centre, cum am discutat şi cu DSP, cel de la Colegiul Naţional 'Ştefan cel Mare' şi cel de la Şcoala nr 11 din cartierul Burdujeni”, a spus Ion Lungu, potrivit Agerpres.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Edilul a explicat că niciun medic nu vrea să fie coordonator deoarece nu se dă indemnizaţie suplimentară şi că toţi sunt plătiţi la fel.

„Din punctul lor de vedere, spuneau medicii de familie, medicul coordonator, care are cea mai mare responsabilitate la acest centru de vaccinare, ar trebui să aibă indemnizaţie suplimentară. Medicii sunt plătiţi cu 90 de lei pe oră, asistenţii medicali cu 45 de lei pe oră, iar registratorii cu 20 de lei pe oră”, a spus Lungu.

În opinia primarului, participarea la această campanie de vaccinare reprezintă un gest de responsabilitate civică şi a făcut un apel „de suflet” către cadrele medicale pentru a se implica în acţiunea de imunizare.

„Fac un apel de suflet la cadrele medicale din municipiul Suceava, în primul rând la medicii din municipiul Suceava disponibili, fie că discutăm de medici de familie, medici pensionari, medici din policlinici private. Este până la urmă o chestiune de responsabilitate civică. Eu zic că nu avem voie să ratăm această etapă de vaccinare. Acum sunt aceste sincope cu aprovizionarea dozelor de vaccin, dar, aşa cum spune Guvernul, se va intra în normalitate cu această aprovizionare şi vor fi funcţionale toate aceste centre din municipiul Suceava. Ca atare, avem nevoie de cadre medicale, în special de medici. Primăria municipiul Suceava vrea să fie o campanie de vaccinare reuşită, să imunizăm cât mai mulţi oameni din oraşul nostru. Noi am pătimit cel mai mult cu acest coronavirus. Tocmai de aceea, în această etapă trebuie să vaccinăm cât mai mulţi suceveni pentru că sunt tot mai mulţi doritori”, a spus primarul Sucevei.

Potrivit primarului, în municipiul Suceava a constatat o dorinţă a populaţiei de a se vaccina şi speră ca apelul său la medici să aibă efect pentru a se putea completa acele scheme de personal pentru centrele de vaccinare.

„Dragi medici din municipiul Suceava, vă respect, am fost alături de dumneavoastră în această perioadă grea de pandemie, de carantină. Vă rog să dăm dovadă de solidaritate şi vă rog să ne contactaţi la primărie, la Direcţia de Asistenţă Socială, să putem semna aceste contracte de prestări servicii, să putem completa schemele acestor centre de vaccinare şi, în special, cu medici coordonatori. (...) Am avut discuţii la DSP. Ei spun că au creat şi ei o platformă, au pus-o la dispoziţia medicilor, cadrelor medicale, dar, din păcate, nu este foarte multă lume doritoare. Ştiu că a fost un an greu. Am discutat cu medicii de familie, sunt şi ei obosiţi, au fost afectaţi în această perioadă, au avut mult de lucru, dar totuşi trebuie să facem acest efort ca această campanie de vaccinare să fie o reuşită în oraşul nostru”, a spus Lungu.

În municipiul Suceava funcţionează un centru de vaccinare la SJU, alte centre fiind în judeţ la spitalele municipale din Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, la spitalele orăşeneşti din Gura Humorului şi Siret, precum şi cel amenajat la stadionul din Vatra Dornei.

Editor : G.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate